EXPORTUL-IMPORTUL DIRECT

Exportul-importul direct presupune faptul că producătorul îşi realizează prin compartimentele proprii fie importul, fie exportul.
Avantajele exportului-importului direct sunt:
1. oferă producătorului posibilitatea să participe la însuşirea profitului comercial, ceea ce duce la preocuparea acestuia pentru promovarea unor preţuri mai avantajoase;
2. producătorii au posibilităţi largi să se menţină în contact cu piaţa, observând schimbările şi adaptându-se la ele;
3. asigură condiţii superioare pentru promovarea mărcii de fabrică.
Dezavantajele exportului-importului direct sunt:
1. cheltuielile de comercializare sunt, în general, ridicate şi numai de la un anumit volum al vânzărilor exportul-importul direct devine rentabil;
2. riscurile specifice activităţilor de comerţ exterior sunt de un grad superior şi se pot răsfrânge asupra întregii întreprinderi;
3. există riscul ca o mare parte din timpul managerilor întreprinderilor producătoare să fie destinat afacerilor comerciale externe, în dauna problemelor tehnice şi de producţie;
Există mai multe forme organizatorice (firme şi intermediari), verigi prin care se realizează exportul-importul direct, şi anume:

a) Reprezentantul (delegatul) exportatorului pe piaţa externă – acesta acţionează pe baza mandatului firmei care îl delegă şi face legătura între piaţa externă şi importator.
Atribuţiile reprezentantului sunt:
• prospectarea continuă a pieţei;
• informarea întreprinderii, pe care o reprezintă, cu privire la: structura socio-economică şi politică a ţării de reşedinţă, mecanismul pieţei, uzanţele comerciale, obiceiurile locale, nivelul concurenţei, etc.;
• sesizează şi sugerează măsuri pentru depăşirea obstacolelor în dezvoltarea relaţiilor comerciale;
• contractarea de noi afaceri profitabile pentru firmă;
• propunerea îmbunătăţirii strategiilor comerciale, etc.
b) Biroul comercial – compartiment operativ implantat în străinătate, atunci când derularea operaţiunilor de comerţ exterior impune urmărirea livrării mărfurilor la utilizatorul final, iar punerea în funcţiune necesită service şi asistenţă tehnică.
Atribuţiile biroului comercial sunt:
• asigurarea unui contact permanent cu piaţa locală;
• pregătirea şi desfăşurarea tratativelor;
• urmărirea la faţa locului a contractelor încheiate;
• coordonarea activităţii de asistenţă tehnică şi service postvânzare;
• asigurarea unui flux continuu de informaţii cu privire la piaţă.
c) Sucursala din străinătate – serviciu al unei întreprinderi implantat în străinătate. Sucursala depinde, în totalitate, financiar şi administrativ de firma care a înfiinţat-o, obiectul său de activitate fiind identic cu cel al firmei-mamă. De asemenea, cheltuielile sale sunt suportatate din Bugetul firmei-mamă.
d) Filiala din străinătate – persoană juridică independentă din punct de vedere financiar, dar care funcţionează, în principiu, conform deciziilor firmei-mamă. Filiala are cont în bancă, poate beneficia de credite bancare, poate încheia relaţii economice proprii.
e) Societatea comercială proprie sau mixtă – ia fiinţă prin investiţii directe în străinătate. Aceasta are capital propriu, are personalitate juridică şi este independentă, din punct de vedere financiar, de firma-mamă.
f) Depozitul de mărfuri şi piese de schimb, expoziţii cu vânzare şi magazine de desfacere – unităţi ale reţelei externe de desfacere ce sunt menite să asigure asumarea integrală a distribuţiei prin comercializarea mărfurilor direct consumatorilor.
g) Organizarea comerţului cu amănuntul în străinătate – caracteristic firmelor ce produc: automobile, aparate radio, TV, maşini de uz casnic, etc. (industria uşoară).