Marie Curie

Maria Sklodowska (Marie Curie de mai târziu) , s-a născut la 7 noiembrie 1867, la Varşovia. Pe atunci Polonia era dezmembrată, împărţita de trei imperii: Germania, Rusia si Austria. Tatăl, Wladyslaw Sklodowski, era profesor de matematicã si de fizicã, iar mama, directoare unui mic pension de fete.
1. Greutăţile copilăriei şi adolescenţei
Aceste perioade din viata Mariei (alintata Mania) au fost pline de tristeţe. Mama sa avea sa moara de tuberculozã în 1878, pe când copila avea doar 10 ani. Copilăria ei si a fraţilor ei avea sa fie nelipsitã de nesfârşite griji materiale. Amprenta cea mai puternicã a fost lăsata din cauza asupririi naţionale, la scoli nepermiţându-se predarea limbii poloneze.
În 1883, Marie îşi termina studiile secundare, obţinând medalie de aur, dar nu are posibilitatea sa se înscrie la universitate.
Din 1884 până în 1891 va lucra ca guvernanta şi învăţătoare în diverse familii de boieraşi din provincie. În 1886, aflatã în localitatea Szczuki, Manie are ocazia de a aplica ideile sale progresiste, creând în secret un curs de limba polonezã pentru copiii analfabeţi ai ţăranilor.
La 19 ani va fi cuprinsã în mrejele iubirii, dorind a se cãsãtori cu tânărul Casimir, fiul cel mare al familiei unde lucra ca guvernanta. Părinţii lui Casimir plini de prejudecăţi se opun, dorind pentru fiul lor “o partida bogata”. Deşi Mania era deosebită de celelalte fete, ştia să danseze minunat, să joace şah, să vâslească, sa patineze, crea versuri cu aceeaşi uşurinţă cu care cãlãrea, era spirituala si bine crescuta, tânărul nu da dovada de caracter, se teme de părinţi şi îşi mărturiseşte ezitările. Cu toate acestea, Mania nu renunţă la slujba bine plătita din casa familiei lui Casimir, întru-cât o întreţinea pe sora sa, Bronia, la Facultatea de Medicina din Paris si economisea pentru propriile studii.
2. Împlinirea visului
Studiile universitare în Polonia erau interzise fetelor de către biserica catolica, iar ţarismul îngrădea orice manifestare de ordin naţional. Visul Maniei era sa fie studenta la Sorbona.
În toamna anului 1891 se deschide un nou capitol din viaţa Mariei Sklodowska. După ani de munca, reuşeşte, la 24 de ani să-şi cumpere un bilet de tren Varşovia – Paris, călătorind într-un vagon de clasa a patra, ghemuită pe un scaun pliant luat de acasă.
Cu teama, dar şi plină de speranţă, tânăra se îndreaptă spre metropola civilizaţiei, Parisul, de unde Bronia o chema cu insistentã la studii.
Cursurile se deschid la 3 noiembrie 1891 pentru Mania, devenitã acum Marie Sklodowska. Se va afla întotdeauna la cursul de fizică. O perioada de timp o va dedica acoperirii golurilor în limba franceză, matematică şi fizică. Ca profesori îi va avea pe Gabriel Lippman, fizician laureat al premiului Nobel, pe Perrin, de asemenea laureat al premiului Nobel pentru fizica şi pe celebrul matematician Appell.
Marie se va muta în cartierul latin, fiind nevoita sa trăiască cu 3 franci pe zi, nu de puţine ori leşinând din pricina subnutriţiei. Cu răbdare, îşi atinge scopurile: în 1893 este admisa prima la “ licenţa în ştiinţe fizice”, iar în 1894, a doua la “ licenţa în ştiinţe matematice”.
În 1893, rămasa fără nici o posibilitate financiara, va fi ajutata de o compatrioata, Dydynska, va obţine “Bursa Alexandrowitch “, destinata studenţilor merituoşi care studiază în străinătate. Câţiva ani mai târziu va înapoia suma secretarului Fundaţiei Alexandrowitch, cu totul surprins de aceastã restituire fără precedent. Datorita bursei va putea scăpa de griji cincisprezece luni.

3. Alături de Pierre Curie
Fiind obsedata de învăţătura Marie nu are timp sa se îngrijească si de gospodărie, spre deosebire de Bronia. În colonia poloneza se spune ca “domnişoara Stlodowska nu ştie din ce se face supa”. Marie a mai exclus dragostea şi căsătoria din programul vieţii sale.
În 1894, societatea pentru încurajarea industriei naţionale, din Paris, a contractat cu Marie un studiu asupra proprietăţilor magnetice a diverse oteluri. Profesorul Towalski o sfătuieşte să folosească laboratorul unui tânăr savant francez, Pierre Curie.
Pierre Curie, legat trup si suflet de cercetările sale ştiinţifice, nu s-a căsătorit cu nici una din fetele obişnuite pe care le-a întâlnit. Îşi nota în jurnal: “Femeile de geniu sunt rare”. Dar, iată ca tânărul fizician francez de 35 de ani începe să nutrească o simpatie speciala pentru Marie, în vârsta acum de 27 de ani. Numele lui Pierre Curie va rămâne cunoscut prin descoperirea “punctului Curie” (temperatura la care corpurile feromagnetice devin paramagnetice). În 1880 descoperă piezoelecticitatea. Cât va trai, el nu va fi apreciat la adevărata sa valoare în Franţa.
Cedând insistentelor lui Pierre, Marie va accepta cererea lui Pierre. Astfel, la 26 iulie 1895 devine Marie Curie - Stlodowska. Doi ani mai târziu, în 1897 se naşte Irène, viitoarea savanta Irène Joliot - Curie, care, împreuna cu soţul sau, Frédéric Joliot va obţine Premiul Nobel pentru descoperirea radioactivităţii artificiale.
În 1904 se naşte a doua fiică, Eve, viitoarea ziarista, scriitoare, pianistă, autoare a unei biografii a mamei sale.
4. Savanta Marie Curie - descoperirea radiului
La finalul anului 1897 bilanţul activităţii Mariei Curie se prezintă astfel: doua licenţe, concursul de agregaţie pentru învăţământul secundar, un studiu asupra magnetizării oţelurilor călite.
Etapa următoare a carierei sale este doctoratul. În ultimii ani ai secolului al XIX-lea studiul descărcării electrice în gazele rarefiate a dus la observarea unor fenomene de fosforescentã si de radiaţii noi: razele catodice si razele Röetgen (sau razele X). Henri Becquerel studia fosforescenţa sărurilor de uraniu. De unde poate proveni energia minimã, degajatã în mod constant de compuşii uraniului, sub forma de radiaţii ? Care e natura acestor radiaţii ? Iată o celebra tema de doctorat.
Şcoala de fizica îi pune la dispoziţie o biatã încăpere, dotatã cu instalaţii create de soţul sãu. Marie Curie va demonstra cã misterioasa radiaţie este o proprietate atomica, existând posibilitatea ca si alt corp, sa aibă aceastã putere. Compuşii unui alt corp, toriul, emit acelaşi gen de raze.
Marie denumeşte fenomenul “radioactivitate”, iar corpurile cu aceastã proprietate se numesc radio elemente. Examinând unele minerale, constatã o radioactivitate excesiva, aceasta conţinând o substanţă mult mai puternicã, un element chimic necunoscut.
Pierre a urmărit cu interes progresele soţiei sale, alăturându-si eforturile spre a găsi noua substanţă.
Din mai 1898 începe o colaborare fructuoasa a celor doi soţi, care va dura 8 ani si va fi distrusa de un accident tragic.
Împreuna vor descoperi existenta a doua corpuri noi, distincte.
În iulie 1898 anunţa în “Coruptes rendus” descoperirea primei substanţe extrase din pehblenda, (un minereu de uraniu) devenitã poloniu (potrivit tarii de origine).
La 26 decembrie 1898, soţii Curie anunţă în şedinţa Academiei de Ştiinţe din Paris, descoperirea celei de-a doua substanţe, denumită radiu. Scopul imediat este de a obţine poloniu si radiu în stare pura. Guvernul austriac le oferă soţilor Curie o tona de pehblendã. În 1902, Marie reuşeşte să prepare un decigram de radiu pur si face o prima determinare a greutăţii atomice: 255. Radiul exista oficial.
Bugetul familiei se echilibrează de abia în 1900, când Pierre este numit în învăţământul universitar în cadrul unei şcoli ce aparţinea de Sorbona, iar Marie e numita profesoara la Şcoala normala pentru fete, de la Sèvres.
Din 1899 până în 1904, soţii Curie publica împreuna sau separat 32 de comunicări ştiinţifice.
Radioactivitatea cucereşte rapid cercurile ştiinţifice din toata lumea. În 1903, doi savanţi englezi demonstrează ca radiul degajã continuu o mica cantitate dintr-un gaz, heliul. Este primul exemplu cunoscut al unei transformări de atomi.
Miraculosul radiu putea fi confundat cu sarea, dar radiaţia este de doua milioane de ori mai puternica decât cea a uraniului.
Radiaţiile pot fi oprite doar de un ecran gros de plumb.
Radiul se va dovedi util în medicina. Radioterapia distruge celule bolnave si vindeca anumite forme de cancer si a căpătat numele de Curieterapie. Soţii Curie au convenit sa nu-si breveteze tehnica obţinerii radiului, deşi acest lucru le-ar fi putut aduce imense câştiguri materiale. Ar fi fost, după ei, contrar spiritului ştiinţific. Einstein afirma după moartea savantei: “Doamna Curie e singura dintre toate fiinţele celebre pe care gloria n-a reuşit să o corupă".
La 25 iunie 1903, cea care a declanşat în 1897 toata aceasta efervescenta, Marie Curie, îşi susţine teza de doctorat la Sorbona. Titlul tezei de doctorat: “Cercetări asupra substanţelor radioactive”. Menţiunea: foarte onorabil, cu felicitările juriului. La 10 decembrie în 1903, Academia de Ştiinţe din Stockholm anunţa atribuirea premiului Nobel pentru Fizica jumătate lui Henri Becquerel si jumătate soţilor Curie, pentru descoperirile referitoare la radioactivitate.
În 1905, Pierre ţine o conferinţă publică în legătură cu lucrarea premiata, atrăgând atenţia asupra pericolului radiului daca acesta încape pe mâini criminale.
Colaborarea, viata de cuplu a celor doi soţi Curie este întrerupta la 19 aprilie 1906, când Pierre aluneca sub roata unui camion greoi si moare.
Marie îşi găseşte refugiul în munca neîntreruptă în laborator. Ea este singura în măsura să succeadă soţului sãu la catedra de fizica din Sorbona. După ce, la 13 mai 1906 Mari devine prima femeie căreia îi este încredinţat un post în învăţământul superior francez (“chargée de cours”-profesor netitular), doi ani mai târziu va fi “profesor titular” la Sorbona, predând singurul curs de radioactivitate din lume.
În plinã glorie, aleasa membra a numeroase academii străine, “doctor honoris causa”, Marie Curie va ceda stăruinţelor colegilor de a candida pentru un fotoliu la Academia de Ştiinţe în 1911. Savantei i-a lipsit un singur vot. Mai târziu nici fiica sa, Irène nu va fi aleasa membrã, deşi a candidat de doua ori.
Învechitele tradiţii vor fi învinse în 1962, când fiziciana Perey (eleva Mariei), descoperitoarea elementului chimic francium, va fi aleasa în calitate de membru corespondent.
În 1911 Marie e laureata a Premiului Nobel pentru Chimie. Nici un alt laureat nu a fost distins de doua ori cu aceasta înalta recompensă ştiinţifică.
5. Invidia
“O mare descoperire, doua premii Nobel atrag admiraţia multora, dar si animozitatea multor altora”, afirma fiica sa Eve Curie. O penibila si violenta campanie este declanşata împotriva Mariei, reproşândui-se acordarea numelui de poloniu elementului descoperit în Franţa.
Acum în vârsta de 44 de ani, obosita de o munca zdrobitoare, fusese adusa în pragul sinuciderii, paradind-o forţele fizice, doborâta de o boalã gravã.
De câte ori i se va refuza un titlu, o onoare, va fi invocata originea “străină”.
În schimb când i se vor aduce onoruri ştiinţifice, când e sărbătorită în alta ţară, devine “ambasadoarea Franţei”, “o glorie naţională”.
Starea sănătăţii Mariei se va ameliora si va conduce laboratorul de radioactivitate al Insului de Radiu de la Paris, unde va lucra şi savanta româncă Ştefania Mărăcineanu.

6. Munca continuă

În timpul primului război mondial, pentru a veni în ajutorul nenumăraţilor răniţii din spitalele lipsite de instalaţii radiologice, Marie creează primul vehicul radiologic mobil.
După război, Marie se reîntoarce la munca ştiinţifică, întreruptă de vacanţe estivale la Zarcouëst, de o călătorie triumfală în SUA, în 1921, unde i se donează un gram de radiu. La 15 mai 1922, consiliul Societăţii Naţiunilor o numeşte membră a Comisiilor Internaţionale de cooperare intelectuală.
În 1932 contribuie la crearea Institutului de Radiu de la Varşovia, din Polonia independentă.
Deşi suferise operaţii de cataractă, Marie îşi continuă munca în laboratorul din Paris. Ea este biografia vie a radiului: a citit în cele 5 limbi pe care le poseda, toate publicaţiile care au vreo legătură cu cercetările ce se întreprind în institut.
Între 1919 si 1934 a publicat 31 de studii şi comunicări ştiinţifice. De cealaltă parte a grădinii din strada Pierre Curie se duce lupta împotriva cancerului cu mjloace terapeutice.

7. Încheierea misiunii

Sunt peste 35 de ani de când Marie vine în contact cu radiaţiile produse de radiu. Vreme de patru ani s-a expus radiaţiilor emise de aparatele Röetgen. Marie sfidează oboseala şi bolile care o macină: vederea tot mai slabă, reumatismul, vâjâitul insistent din urechi.
Se simte istovită. În iunie 1934 o boalã, care la început nu părea îngrijorătoare, se agravează brutal. Doctorii îi promit fiicei sale, Eve, ca îi vor uşura prin somnifere cele din urma chinuri ale Mariei. Cuvintele cele din urma: “Nu mai vreau decât sa fiu lăsată în pace”.
În dimineaţa zilei de 4 iulie 1934 Marie Curie înceta din viaţă în Sanatoriul din Sancellemoz. Diagnosticul: “anemie pernicioasa aplazica, cu evoluţie rapida, febrilă. Măduva osoasă nu a reacţionat probabil din cauza faptului ca era alterată de o îndelungatã acumulare de radiaţii”.
La 6 iulie, la amiaza, fără discursuri, fără cortegii, va fi înmormântata la cimitirul Sceaux, lângă soţul sau. Fraţii săi aruncau în groapa deschisă un pumn de pământ din Polonia. Pe piatra funerară este scris: “Marie Curie - Sklodowska 1867-1934”.
În 1935 apare post-mortem lucrarea Mariei Curie: “Radioactivitatea”.