Principatele Române între 1822 şi 1848.

La sfârşitul lunii, septembrie 1822, în urma presiunii internaţionale, o parte a trupelor otomane a fost retrasă peste Dunăre. Poarta a admis şi achiar a susţinut cerinţa cu privire la restabilirea domniilor pământene şi a excluderii grecilor din funcţiile civile şi ecleziastice. Consecinţa directă urma să fie o schimbare corespunzătoare şi în modul de adminisţrare a celor două provincii româneşti. Schimbarea regimului politic deschidea calea dezvoltării moderne, pe linie naţională, a ambelor priacipate, considerate ca făcând corp comun în regimul lor juridic si în raporturile cu Poarta. Ea a însemnat un pas important pe calea unităţii şi a independenţei. Împrejurările din anul revoluţiei, teama izbucnirii unui nou război şi a iminentei ocupaţii militare otomane au provocat o masivă migrare a locuitorilor în interiorul şi în afara ţării. În afara boierilor care reprezentau forţa politică - refugiaţi în Bucovina şi în Basarabia, cei din Moldova, în Transilvania, cei din Tara Românească - o mare parte a populaţiei din cele două ţări române s-a retras spre locuri adăpostite. Reîntoarcerea s-a făcut greu, în condiţiile unei nesigurante generalizate şi a unei fiscalităţi excesive. Nesiguranţei i s-au adăugat consecinţele epidemiilor de ciumă (din 1824 şi 1826) din Bucureşti. Instabilitatea populaţiei rurale, a ţărănimii, a fost accentuată de fiscalitatea excesivă, provocată de imensele cheltuieli ale ocârmuirii. Forţele politice ale celor două ţări erau dispersate. Cu unele excepţii, majoritatea boierilor mari din Moldova şi din ţara românească a revenit în ţară mai tîrziu, în 1827, după ce Convenţia de la Akkerman asigurase condiţiile unei stabilităţi politice de natură să îngăduie elaborarea şi punerea în practică a reformelor necesare noilor condiţii creaţeîn urma instaurării domniilor naţionale. Perioada domniilor pământene a reliefat cu mai multă putere, disfuncţionalităţile sistemului de tranziţie. În aceste condiţii, forţele politice care reprezentau interesele românilor, în limitele în care statutul juridic al Principatelor au îngăduit-o, şi-au făcut simţite prezenţa, elaborând programe de organizare a societăţii, în acord cu noua conjunctură istorică şi cu interesul naţional. Frământările politice din Principate evoluează într-un mediu puţin dezvoltat din punct de vedere economic şi politic, într-un context dominat de acţiunile represive organizate de Sfânta Alianţă, ale cărei protagonisite (Rusia şi Austria) se aflau la hotare, în condiţiile activizării politicii ruse în Principate, după o perioadă în care relaţiile diplomatice turco-ruse fuseseră rupte şi Rusia nu-şi putuse manifesta prezenţa, reluarea relaţiilor ruso-turce şi împărţirea tacită a zonelor de influenţă au asigurat Rusiei o poziţie privilegiată în Principate. Situaţia internă din Principate nu mai era asemănătoare cu cea anterioară. Boierii cei mari nu mai reprezentau, ca în trecut, singura forţă politică, la suprafaţă o nouă forţă, reprezentată de boierimea mică şi mijlocie, întărită numeric prin promoţiile ultimilor domni fanarioţi. Această pane a boierimii domină scena politică. Regulamentele organice erau chemate să dea viaţă programului de transformare a structurilor interne în raport cu spiritul veacului, de modernizare a societăţii româneşti, de creare a condiţiilor capabile să accelereze progresul Rusiei, devenită oficial protectoare a celor două ţări române. Menţinerea şi extinderea regimului de privilegii, favorizarea influenţei politice şi a amestecului în afacerile interne ale puterii protectoare au făcut inoperantă, practic, aplicarea numeroaselor dispoziţii care favorizau progresul, funcţionarea mecanismelor chemate să-l instituie şi să-l promoveze. Această contradicţie fundamentală — prezentă în întreaga epocă ce a precedat Revoluţiei de la 1848 — îşi va găsi expresie într-o continuă luptă dintre nou şi vechi, desfăşurată pe toate planurile, între privilegiile interne, mentalităţile vechi şi influenţa străină, pe de o parte (sprijinite pe litera Regulamentului) şi forţele noului, pe de altă parte, interesate în înlăturarea barierelor care se situau în calea reglemenţărilor moderne, economice, sociale şi politice. Lupta dintre nou si vechi, în toate domeniile vieţii, formează conţinutul principal al epocii regulamentare în Principate. Ea este, în esenţa sa, o luptă naţională, principalul obstacol fiind dominaţia străină. Regulamentele organice au reprezentat totuşi o operă de progres netăgăduit, au legiferat principiul modern al separării puterilor în stat. De asemenea, sistemul judecătoresc a fost organizat pe baze moderne.