CECO este prima organizatie europeana care are putere supranationala, valabila numai asupra unor sectoare limitate, Inalta Autoritate avind competente de gestionarea pietei comune a carbunelui si otelului. A fost creat Consiliul de Ministri , ca un organism pentru apararea intereselor tarilor membre, alcatuit din 6 ministri de externe. Adunarea Comuna – organism de control democratic al factorului executive, reprezinta interesele statelor member si este alcatuit din 78 membri, delegate de catre parlamentele nationale.
Controlul politic asupra Inaltei Autoritati era incredintat unei adunari (devenita azi Parlamentul European), iar Curtea de Justitie nou-creata, urma sa asigure asuprematia dreptului. Acest tratat a realizat o integrare foarte profunda, fiind semnat pe o perioada de 50 ani, efectele sale incetind la 23 iulie 2002.
In 1957 ,la Roma Germania, Franta, Belgia, Luxemburg si Olanda semneaza Tratatele ce instituie intre ele CEEA si CEE, intrind in vigoare pe o perioada nelimitata. Tratatul asupra CEE isi fixeaza obiective ambitioase: o uniune vamala industriala, opolitica comerciala comuna, o politica agricola comuna, o politica concurentiala, o politica comuna in domeniul transportului. CEE se bazeaza pe structura similara celei a CECO – un Parlament European, un Consiliu, o Comisie si o Curte de Justitie. Tratatul asupra CEEA(Euroatom-ul). Urmareste scopul de creare a conditiilor de dezvoltare a unei industrii nucleare puternice. Motivul formarii: deficitul de energie a tarilor membre, raminerea in urma a acestora fata dealte state(URSS, SUA).
Aceste 3 tratate institutive creaza posibilitatea integrarii economice ale statelor membre pe trei nivele: piata unica, uniunea vamala, uniunea economica- prin politicile comune.
8 июл. 2011 г.
Home »
» Crearea organizatiilor comunitare europene : CECO, CEE si Euroatom
0 коммент.:
Отправить комментарий