Statul instituie monopoluri fiscale asupra producţiei şi/sau vânzării unor mărfuri ca: tutun, sare, alcool, cărţi de joc şi alte produse specifice. Monopolurile fiscale, în funcţie de sfera lor de cuprindere, pot fi depline sau parţiale. Monopolurile fiscale depline se instituie de către stat atât asupra producţiei, cît şi asupra comerţului cu ridicata şi cu amănuntul a unor mărfuri. În schimb, monopolurile parţiale se instituie fie numai asupra producţiei, şi comerţului cu ridicata, fie numai asupra comerţului cu amănuntul.
Printre ţările în care monopolurile fiscale aduc încasări relativ importante, putem menţiona: Italia (asupra tutunului, chibriturilor şi pietrelor de brichete),Germania (asupra alcoolului sau băuturilor alcoolice), Spania (asupra tutunului şi petrolului).
Veniturile realizate de stat de pe urma monopolurilor fiscale sunt formate, pe de o parte, din profitul creat în procesul de producere a acestor mărfuri, iar pe de alta din impozitul indirect cuprins în preţ, care se încasează de la consumatorii mărfurilor respective. Deoarece numai statul vinde astfel de mărfuri el, poate stabili un preţ în care să fie inclus şi un asemenea impozit.
0 коммент.:
Отправить комментарий