Statele Unite Ale Americii Industria în regiunile economico - geografice

1. Regiunea New England (Noua Anglie)
Situată între ţărmul Oceanului Atlan¬tic, fluviul Hudson şi graniţa cu Canada, regiunea New England cuprinde şase dintre cele mai mici state ale federaţiei, ei revenindu-i 2,2% din teritoriul S.U.A., dar concentrînd 6% din populaţia ţării si participînd cu peste 8% la crearea venitului national.
Relieful predominant este cel colinar şi de munţi cu altitudini mijlocii (Green Mountains, White Mountains, Berkshire Hills, care fac parte din Munţii Appalachi), iar în lungul văilor Hudson, Con¬necticut etc. depresiuni. Clima oceanică, umedă a favorizat dezvoltarea pădurilor, care formează marea bogăţie a statelor din această parte nordică a S.U.A.
Dezvoltarea timpurie a industriei (pri¬ma fabrică textilă datează din anul 1790) a fost legată de existenţa unor resurse locale (lemn, resurse hidroenergetice, lînă, piei etc.) şi de masa emigranţilor din Anglia, specializată în manufactura tex¬tilă.
Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe baza calificării forţei de muncă şi a existenţei unor căi de comunicaţii şi porturi, prin care a fost posibil importul de materii prime necesare, s-au dezvoltat şi ramurile industriei grele, mai ales cea a construcţiilor de maşini. Astăzi, alături de ramurile şi subramurile tradiţionale, au o deosebită importanţă şi industria de maşini unelte, industria de utilaj energetic, electrotehnic şi elec¬tronică, de motoare de avioane, industria alimentară (lactate, peşte, tutun), chimică şi industria prelucrării lemnului.
O reţea deasă de căi ferate şi şosele, ca şi numeroase porturi, asigură acestei regiuni legături lesnicioase cu restul ţării. Centrul care polarizează întreaga acti¬vitate economică si social-culturală a re¬giunii este oraşul Boston, care împreună cu o serie de oraşe-satelit : Cambridge, Somerville, Lynn, Everett, Brookline, Watertown, Arlington, Medford, Winche¬ster, Malden etc. formînd a opta conur¬baţie, ca mărime, din cadrul S.U.A. Ca¬pitală a statului Massachusetts, Boston este unul dintre marile centre comercial-fi¬nanciare ale ţării şi principalulcentru vechi, industrial al regiunii New England. Oraş vechi, fundat de John Whinthrop în anul 1630, Boston a fost, pînă în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, cel mai mare oraş din America de Nord, după care a fost depăşit de alte oraşe ca: New York, Philadelphia etc. În prezent este un oraş cu activităţi multiple, funcţia principală fiind cea industrială. În Boston sînt concentrate 1/6 din numărul muncitorilor regiunii New England şi 1/2 din uzinele statului Massachusetts. Cele mai importante între¬prinderi aparţin industriei pielăriei şi în¬călţămintei, electrotehnice, textile, con¬fecţiilor, chimice, poligrafice, acestea fiind situate în zona portuară şi în suburbii.
Al doilea centru economic al regiunii New England este Providence-Warwick (911 000 locuitori cu suburbiile). Oraşul este situat pe ţărmul Oceanului Atlantic, în interiorul Golfului Narragansett ; a fost fondat în anul 1636 şi este capitala. sta¬tului Rhode Island, îndeplinind şi im¬portante funcţii industrial-portuare. Din¬tre ramurile industriale se remarcă in¬dustria constructoare de maşini, elec¬trotehnică, textilă şi chimică. Portul, avînd o serie de avanporturi situate pe ţărmurile golfului, are un trafic de 9,3 milioane tone anual şi este specializat în exportul produselor agricole şi în cabotaj.
În statul Connecticut se află cîteva oraşe mai mici, importante însă prin specializarea industriei lor ca şi prin ac¬tivităţile comerciale şi culturale. Oraşul Hartford este capitala statului şi unul dintre cele mai apreciate centre ale S.U.A. pentru in¬dustria de maşini-unelte şi motoare de avioane, renumit, de asemenea, prin cele mai mari societăţi de asigurare din S.U.A. Pe tărmul Oceanului Atlantic sînt situate porturile: New Haven (761 000 lo-cuitori), puternic centru industrial şi cul¬tural, aici aflîndu-se Universitatea Yale (1701), Byidgepoyt (794 000 locuitori) şi New London-Groton (157 000 locuitori), cu industrii constructoare de nave, fa¬brici textile şi alimentare.
În partea de nord a regiunii New England oraşele sînt puţin numeroase, în general mici, cel mai important fiind Portland (162 000 locuitori) în statul Maine, cunoscut port pentru importul petrolului destinat marilor rafinării din Montreal (Canada).
Statele din nordul regiunii au o in¬dustrie mai puţin dezvoltată, dar sînt cunoscute prin marile resurse forestiere şi dezvoltarea agriculturii (cartoful şi creşterea păsărilor). Un loc important îl deţine turismul, mai ales în statul Maine, în care se întîlnesc peste 2500 de lacuri în preajma cărora s-au dezvoltat. nume¬roase staţiuni, centre sportive şi de vî¬nătoare.
Fără a ocupa o suprafaţă prea mare, situată în marginea de nord-est a ţării, New England este, în mod cert, o regiune deosebită, atît ca peisaj geografic, cît şi în privinţa tradiţiei şi a specializării industriale. Ea constituie nucleul din care s-a format marele stat federal de astăzi.

2. Regiunea Middle Atlantic (Central-atlantică)

Întinzîndu-se de la tărmul Oceanului Atlantic, cu estuarele sale largi (Hudson, Delaware, Chesapeake), pînă la Munţii Appalachi şi ţărmurile sudice ale lacu¬rilor Ontario şi Erie, regiunea Central ¬atlantică ocupă 4% din suprafaţa tării, deţinînd 20% din populaţie, 40% din activul băncilor, 33% din volumul co¬merţului interior şi peste 25% din va¬loarea industriei prelucrătoare a tării. Fluviile : Hudson, cu afluentul său Mo¬hawk, Delaware, Potomac, St. Lawrence, în nord, iar în extremitatea vestică, rîul Ohio, au înlesnit mult stabilirea legătu¬rilor între partea de est şi cea de vest a regiunii. Appalachii centrali, care ocupă cea mai mare parte a teritoriului, con¬tinuă spre est cu Piemontul preappala¬chian şi cu Cîmpia litorală atlantică. În extremitatea de nord se află Munţii Adirondacks, iar spre nord-vest se întinde Platoul Marilor Lacuri. Varietatea relie¬fului şi a structurii geologice asigură exis¬tenţa unor importante resurse de subsol (cărbune, petrol) a căror. valorificare este avantajată şi de apropierea de ţărmul Oceanului Atlantic. ¬
În secolele al XVIII-leâ şi .al XIX-lea, după ce au fost descoperite, marile zăcă¬minte de cărbuni din partea de sud a statului Pennsylvania, au început să se dezvolte industria siderurgică şi construc¬toare de maşini. În acelaşi timp, în marile oraşe-porturi au fost create in¬dustrii legate de importul de materii prime şi de mînă de lucru ieftină datorată afluxului de imigranţi din Europa. Prin construirea canalului care leagă Lacul Ontario cu fluviul Hudson a fost creată o arteră directă de navigaţie între New York şi Marile Lacuri, în lungul acestuia şi al fluviului conturîndu-se astăzi o importantă regiune industrială. Toate aceste elemente au favorizat o creştere deosebită a populaţiei, o aglomerare a acesteia în oraşe care alcătuiesc cea mai mare aglomerare urbană din lume de¬numită „megalopolis-ul american" 1. În aceste condiţii, procentul populaţiei ur¬bane este foarte ridicat (peste 80%), iar numeroase oraşe mici gravitează către marile centre polarizatoare: New York, Philadelphiâ, Baltimore, Pittsburgh etc.
În structura producţiei industriale pre¬domină construcţiile de maşini (maşini¬ unelte, electrotehnică, utilaje şi instalaţii industriale, construcţii navale), bine dez¬voltate fiind şi siderurgia, chimia şi prelucrarea petrolului, industria textilă şi a confecţiilor si industria alimentară.
O retea extrem de deasă de căi ferate si autostrăzi înlesneşte legăturile între marile oraşe-porturi şi centrele industriale din vestul regiunii precum şi cu zonele, care furnizează materiile prime, unele produse industriale şi agricole. Re¬giunea economico-geografică Central-at¬lantică este aşadar una dintre cele mai dezvoltate din S.U.A., atît pe plan eco¬nomic, cît şi în privinţa gradului de urbanizare, dezvoltării serviciilor etc.
Principalul centru către care gravitează întreaga activitate economică a regiunii este New York, cel mai mare oraş şi cel mai important centru al vieţii eco¬nomice şi culturale din S.U.A. Oraşul propriu-zis este situat la ţărmul Ocea¬nului Atlantic, în zona de vărsare a flu¬viului Hudson, pe insulele Manhattan, Long şi Staten, iar suburbiile se află pe continent, în mare parte în statul New Jersey: Paterson, împreună cu: Clifton, Passaic, Fair Lawn, Hackensack, East Paterson, Lodi, Garfield, Glen Rock ; Newark împreună cu: Elizabeth, Linden, Orange, Belleville, Irvington, Hillside, Roselle, Maplewood, South Orange, East Orange, West Orange, Bloomfield ; Jersey City cu: Bayonne, Wechawken, Hoboken, Union City, North Bergen etc.
Zonele industriale cele mai mari se află în Brooklyn, în apropierea portului, cu întreprinderi specializate în construcţii navale, prelucrarea petrolului, producţia chimică, de pielărie şi încălţăminte. Alte zone industriale se conturează în cartierul Queens, cu întreprinderi electrotehnice, chimice, poligrafice şi alimentare, în car¬tierele Bronx şi Staten Island cu mari uzine siderurgice, constructoare de ma¬şini şi chimice. O mare însemnătate o are şi zona, preorăşenească, deţinătoare a 50% din valoarea industriei New York-ului.





New York este şi un mare nod de comu¬nicaţii, fiind primul nod maritim, portul, cu numeroasele sale avanporturi (Ba¬yonne, Newark, Jersey City, Gulfport, Perth Amboy etc.), avînd cheiuri în lun¬gime de peste 1500 km şi un trafic anual de 149 milioane tone, deţinînd primul loc între porturile ţării. Traficul de ca¬botaj este foarte însemnat, fiind repre¬zentat prin petrol (peste 40 milioane tone), peşte, produse lemnoase şi agricole. Pentru comerţul internaţional, portul New York se distinge prin traficul de produse industriale şi importul de pro¬duse agricole tropicale, metale neferoase etc.
Ca nod feroviar are o deosebită impor¬tanţă pentru legăturile cu zona Marilor Lacuri, din New York pornind 11 magi¬strale, între care magistrala New York ¬Central, cu patru linii, înregistrează cel mai intens trafic de mărfuri şi călători din ţară. Dintre numeroasele gări, cea mai mare este Pennsylvania Station, situată într-o clădire nouă, care are un trafic zilnic de 800 trenuri cu peste 500 000 de călători.
Al doilea mare centru al regiunii Central-atlantice este Philadelphia, aşe¬zat pe fluviul Delaware, la confluenţa acestuia cu rîul Schwylkill şi în apropie¬rea vărsării fluviului în estuarul Dela¬ware. Incluzînd suburbiile Camden, Tren¬ton, Abington, Chester, Wihnington etc. Philadelphia formează o mare conur¬baţie, a patra în cadrul S.U.A., cu 4,9 milioane locuitori. Philadelphia a fost fondat de Arthur Penn în anul 1682, iar apropierea de resursele energetice (cărbunii din Appalachi, petrolul din Pennsylvania, hidroenergia de pe rîul Delaware) au influenţat dezvoltarea tim¬purie a industriei. Acest oraş în care s-a semnat, la 4 iulie 1776, Declaraţia de independenţă, a cunoscut, între anii 1790-1800, şi funcţia de capitală a S.U.A. Legăturile pe mare, înlesnite de adîncimea fluviului şi a estuarului, au permis o intensă activitate portuară, chiar dacă oraşul se află la 150 km depărtare de ocean. Vechimea dezvol¬tării industriale a dus la o înaltă spe-cializare a producţiei şi a forţei de muncă, în prezent Philadelphia fiind printre marile centre industriale ale ţării, spe¬cializat în industria siderurgică, con¬strucţii navale, locomotive şi vagoane, maşini-unelte, prelucrarea petrolului, in¬dustria petrochimică. textilă, confecţii, încălţăminte, poligrafică, zahăr, ţigarete, conserve, alimente concentrate etc. Zonele industriale se află în partea de sud a oraşului, în lungul fluviului Delaware şi în partea de vest, unde se găseşte, printre altele, şi o centrală electronucleară.
Activitatea de transport este legată, în primul rînd, de funcţia portuară. Cu un trafic anual de 58;9 milioane tone, portul este specializat în importul de petrol, minereu de fier, metale nefe¬roase, produse alimentare, material lem¬nos etc. şi în exportul de produse petro¬liere, siderurgie, cărbuni etc. În apro¬piere se află şi porturile petroliere Marcus Hook (22 milioane tone) şi Yaulsboro (25,5 milioane tone). De asemenea, este un mare nod feroviar şi rutier, iar aero¬portul său internaţional amplasat în Elmwood are un trafic anual de 3,8 milioane pasageri.
La sud de Philadelphia, pe ţărmul estuarului Chesapeake, se află oraşul Battirnoye, care poartă numele lordului Baltimore, primul proprietar din Maryland. Întemeiat în anul 1729, oraşul are astăzi o populaţie de 2,1 milioane de locuitori, împreună cu suburbiile, fiind unul dintre marile centre industriale, comerciale şi financiare ale S.U.A. Acti¬vitatea portuară intensă a uşurat mult procesul dezvoltării sale industriale. In¬stalaţiile portului se întind pe o lungime de 64 km şi desfăşoară un trafic anual de 46,6 milioane tone ; datorită unor legături feroviare foarte bune, hinter¬landul său ajunge pînă în statul Ohio. Prin port se exportă mari cantităţi de cereale, cărbuni, produse animaliere şi industriale. Importul este predominat de minereurile de fier, concentratele de metale neferoase, produsele agricole etc. Oraşul este deservit şi de cîteva aero¬porturi, mai important fiind Friendship.
Industria existentă prelucrează di¬verse materii prime aduse din regi-unea Marilor Lacuri, Appalachi, din re¬giunile sudice sau din import. Se re-marcă, în special, ramurile industriei grele: siderurgice, construcţii navale, a-vioane, metalurgie neferoasă, prelucra¬rea petrolului, chimică. Sînt bine dez-voltate şi industria conservelor, textilă şi a confecţiilor, a tutunului etc.
Activitatea culturală este bine repre¬zentată (Universitatea John Hopkins-Ma¬ry-land, Academia de ştiinţe-Maryland etc.).
Pittsburgh este situat în centrul ma¬relui bazin carbonifer al Pennsylvaniei, fiind o veche aşezare de indieni, apoi fort francez din secolul al XVIII-lea, iar din anul 1816 devine oraş. Populaţia sa este de 604 300 locuitori, dar atinge circa 2,4 milioane locuitori împreună cu suburbiile şi oraşele-satelit : Penn Hills, Wilkinsburg, McKeesport, Mount Leba¬non, Baldwin etc.
Poziţia deosebit de favorabilă, la con¬fluenţa rîurilor Allegheny şi Mononga¬hela, care formează rîul Ohio, i-a uşurat stabilirea legăturilor cu Marile Lacuri şi tărmul Oceanului Atlantic. Numeroase căi ferate şi şosele converg spre Pitts¬burgh, conferindu-i rolul de mare nod de comunicaţii. Activitatea portuară este intensă, cu un trafic de peste 14,5 mi¬lioane tone mărfuri anual, în mare parte cărbuni şi minereuri de fier.
Activitatea economică de bază este însă cea industrială, ramura principală, metalurgia feroasă, fiind reprezentată prin mari uzine, iar oraşul trecînd drept primul centru siderurgic al tării (circa 30 milioane tone oţel anual), unde o pondere deosebită o au uzinele firmei U. S. Steel Corporation. Sînt bine dez¬voltate şi alte ramuri industriale: cocso­ chimia, construcţia de maşini grele, utilaje industriale, material feroviar, chi¬mică, electrotehnică, sticlărie şi cera¬mică. În apropiere, la Shippingport, a fost construită una dintre primele centrale atomoelectrice ale S.U.A.
Buffalo (1,4 milioane locuitori) este un port activ, la ţărmul Lacului Erie, in punctul din care porneşte New York State Barge Canal care face legătura între Marile Lacuri şi Oceanul Atlantic. Cunoscut din secolul al XVIII-lea, ora¬şul devine în secolul nostru un mare port şi centru industrial. Apropierea de cascada Niagara şi deci de amenajările hidroelectrice de aici a fost un alt fac¬tor care a influenţat dezvoltarea indus¬triei, bine reprezentată prin cea siderur¬gică (în suburbia Lackawanna), industria electrotehnică, de utilaje industriale, chi¬mică, alimentară.
Nod de comunicaţii navale (traficul portului atinge 11,7 milioane tone anu¬al), feroviare, rutiere şi aeriene (2,7milioane pasageri), Buffalo este şi un important centru comercial. În oraş se află un muzeu de istorie, altul de şti-inţe, galeria de artă Allbright-Knox, a grădină zoologică şi alte obiective turis-tice.
În lungul lui New York State Barge Canal se întîlnesc trei importante centre industriale: Rochester (970 000 locuitori, în cadrul SMSA), Syracuse (643 000 lo¬cuitori tot în cadrul SMSA) şi Utica¬Rome (343 000 locuitori). O aglomeraţie urbană deosebită o formează Albany, situat pe fluviul Hudson, capitala. sta¬tului New York, cu 420 000 locuitori, în care se află cea mai mare universitate din S.U.A., New York State University. Centre industriale mari se întîlnesc şi în statul Pennsylvania: Allentown-Bet­ hlehem-Easton (608 000 locuitori), Har¬risburg (422 000 locuitori), care este şi capitala statului etc.

3. Regiunea East North Center (Central-nord-estică)
Situată în sudul lacurilor Superior, Michigan, Huron şi Erie, motiv pentru care mai este denumită şi regiunea Marilor Lacuri, ocupă 9% din suprafaţa ţării, iar în cuprinsul ei trăieşte circa 25% din populaţia S.U.A. În acelaşi timp concentrează peste 40% din va¬loarea producţiei industriale a ţării şi aproximativ 25% din cea agricolă. Ca¬drul natural al regiunii este format dintr-un relief nu prea înalt, brăzdat de ape, în care glaciaţiunea a incrustat adîncile cuvete ale Marilor Lacuri nord¬americane. Spre sud altitudinea scade, trecîndu-se la un relief de cîmpie.
Existenţa Marilor Lacuri şi a rîu¬rilor Ohio şi Mississippi, între care se întinde regiunea, oferă condiţii naturale deosebit de favorabile dezvoltării trans¬porturilor. Formarea curenţilor de trans¬port al minereului de fier din Minnesota şi al cărbunelui din Pennsylvania pe Marile Lacuri şi pe Ohio a stat la baza apariţiei unor puternice centre indus¬triale, mai ales în porturile situate la ţărmul lacurilor. Regiunea deţine insă şi resurse proprii de subsol: cărbuni (Indiana, Illinois), petrol (Illinois, Ohio, Michigan), minereuri de fier (Wisconsin, Michigan), cupru (Michigan), care sînt în prezent intens valorificate.
În legătură cu reţeaua foarte intensă a căilor de comunicaţie au apărut nu¬meroase centre care produc mijloace de transport, îndeosebi automobile, ramură care şi-a găsit cea mai avantajoasă dez¬voltare în statul Michigan. Bogatele re¬surse agricole au favorizat o puternică concentrare a industriei alimentare, a îngrăşămintelor chimice şi maşinilor agri¬cole.
Porturile de la Marile Lacuri au un trafic deosebit de intens. În afara ma¬rilor porturi Chicago, Toledo, Detroit, Cleveland se întîlnesc şi alte nume-roase porturi cu trafic anual ridicat Milwaukee (circa 8,5 milioane tone), Sandusky (circa 6 milioane tone), Lo¬rain (circa 7 milioane tone), Conneaut-Ohio (peste 7 milioane tone), Kewaunee (circa 3,5 milioane tone), Calcite-Michi¬gan (peste 13 milioane tone), Port In¬land-Michigan (peste 9 milioane tone), Ashtabula (peste 10 milioane tone) etc.
Metropola economică a regiunii este oraşul Chicago, situat pe ţărmul sudic al Lacului Michigan şi traversat de rîu¬rile Chicago şi Calumet, fiind al doilea oraş al S.U.A. după numărul de locui¬tori. Împreună cu numeroasele sale suburbii si orase ¬satelit (Evanston, Skokie, Calumet, Chi¬cago Haights, Blue Island, Whiting, Hammond, East Chicago, Gary etc.) situate pe teritoriile statelor Illinois şi Indiana, formează o conurbatie de 7 milioane locuitori ,a doua din S.U.A.
În cadrul economiei S.U.A. este pri¬mul port interior şi centru feroviar şi al doilea oraş, după volumul producţiei industriale, importanţa financiară şi co¬mercială.
Oraşul Chicago este situat la capătul sudic al marelui sistem de navigaţie interioară reprezentat de cele cinci la¬curi nord-americane şi de fluviul St. Lawrence. Dezvoltarea sa este legată de secolul al XIX-lea (în anul 1804 a fost întemeiată prima aşezare, iar din 1837 a devenit oraş), cînd se construiesc căile ferate şi canalul navigabil dintre Lacul Michigan şi rîul Illinois, care fac ca oraşul să devină un mare nod de circulaţie. Aceasta a favorizat ampla¬sarea unor industrii de prelucrare a produselor agricole (conserve de carne, uleiuri etc.), iar la începutul secolului al XX-lea, a industriei metalurgiei fe¬roase şi a construcţiilor de maşini. În concordanţă cu extinderea funcţiilor sale, oraşul s-a mărit, întinzîndu-se spre nord şi sud-est, în lungul Lacului Michigan.
Datorită importanţei şi influenţei lui economice, oraşul Chicago trece astăzi drept capitală neoficială a părţii inte¬rioare a ţării.
Chicago este Şi un centru de conver¬genţă a numeroase conducte magistrale de petrol şi de gaze naturale prin care se transportă însemnate cantităţi de
hidrocarburi din centrul şi sudul ţării.
Activitatea industrială, puternic impul¬sionată de marea întretăiere de căi de comunicaţii, are un caracter complex. În regiunea industrială Chicago sînt con¬centrate peste 15 mii întreprinderi, cu peste 1,2 milioane de salariaţi.
Ramurile industriei grele sînt pre¬ponderente: metalurgia feroasă (cu ma¬rile uzine de la Gary-7,5 milioane tone oţel anual şi Calumet-6,5 milioane tone oţel anual), construcţii de material fero¬viar, automobile, electrotehnică, maşini agricole (McCormick; una din marile uzine de tractoare ale S.U.A.); utilaj electronic şi de telefonie, apoi prelu¬crarea petrolului, cu marile rafinării Whi¬ting, East Chicago, Gary, Calumet. În total, capacitatea rafinăriilor din zona oraşului Chicago este de SS,4 milioane tone. În preajma lor s-au dezvoltat pu¬ternice complexe petrochimice. Între alte ramuri se remarcă şi industria cărnii (marile abatoare . din sudul oraşului), a prelucrării lemnului, morăritului, confecţi¬ilor, încălţămintei, tipăriturilor.
Cea mai mare parte a industriei este concentrată în partea de sud şi sud-est a oraşului. Chicago este totodată şi un mare centru financiar şi comercial, după activul său grupul financiar din Chicago fiind al patrulea din S.U.A. Aici îşi au sediul marile bănci: „Continental Illinois National Bank and Trust", „First National Bank of Chicago" etc. şi importante firme industriale: „Pullman", „McCormick",
Swift" „Admiral", „Sunbean", „Armour", „Zenith", „International Harvester" ş.a. Activitatea comercială este reprezentată prin 75 mari antreprize Şi peste 55 000 de magazine.
Detroit, al doilea mare oraş al regiunii, este situat pe rîul Detroit şi la ţărmul Lacului St. Clair, prin care trec căile navigabile dintre lacurile Huron şi Erie. Poziţia sa geografică favorabilă a înlesnit o rapidă dezvoltare a căilor de comunicaţie şi comerţului. În secolul nostru, odată cu construirea, după anul 1909, la Dear¬born, a primei uzine de automobile Ford, Detroit s-a extins mult, devenind un mare centru urban şi industrial al S.U.A.
Populaţia sa atinge aproape milioane locuitori, iar împreună cu o serie de oraşe¬satelit: Dearborn, Hamtramck, Warren, River Rouge, Ecorse, Melvindale, Fern¬dale, Roseville etc. formează o conur¬baţie de 4,9 milioane locuitori, a cincea din S.U.A.
Funcţia principală a oraşului este cea industrială, fapt evidenţiat de numărul ridicat al unităţilor cu acest profil; de numărul mare de muncitori ocupaţi în acest sector, neatins de nici unul dintre marile oraşe americane, reprezentînd ju¬mătate din populaţia activă. Marele po¬tenţial industrial a atras mulţi imigranţi (aproape 3/5 din populaţie) şi populaţie de culoare (circa 1/ 10).
Pentru industria oraşului rolul hotă¬rîtor 1-a avut construirea uzinelor de automobile. Astăzi, Detroit este „capitala automobilului american", cel mai mare centru al producţiei de automobile din întreaga lume. În oraş, dar mai ales în suburbiile sale, funcţionează uzine ale celor trei mari firme din industria con¬strucţiilor auto ale S.U.A.: General Motors, Ford Motor şi Chrysler. Cea mai mare este uzina River Rouge din Dearborn, a firmei Ford Motor, care execută toate procesele de producţie, inclusiv producerea accesoriilor, într-un complex de fabrici cu circa 80 000 de salariaţi. De remarcat specializarea în toate ramurile care au contingenţă cu automobilul: cauciuc sin¬tetic, anvelope. sticlărie, metalurgie fe¬roasă, textilă, aluminiu, prelucrarea pe¬trolului etc. După cel de-al doilea război mondial s-au dezvoltat şi alte ramuri: construcţia de tractoare, avioane, motoare electrice, producţia de război. Mai puţin însemnate sînt industria lemnului şi in¬dustria alimentară. După volumul global al industriei, oraşul ocupă locul al pa¬trulea în S.U.A. (după New York, Chi¬cago, Los Angeles).
În statul Ohio se află oraşul Cleveland, situat pe ţârmul sudic al Lacului Erie. Fondat în anul 1796 şi declarat oraş în 1836, Cleveland este un mare centru indus¬trial şi financiar al S.U.A., cu o populaţie de 2,05 milioane locuitori (fmpreună cu suburbiile). În trecut a fost centrul pro¬ducţiei petroliere şi sediul marii companii Standard Oil, creată de Rockefeller. Deşi azi rezervele de petrol locale au fost secă¬tuite, industria de prelucrare mai are Încă o importanţă destul de mare. Dezvoltarea deosebită a oraşului s-a datorat construc¬ţiei canalului care îl leagă de rîul Ohio, oraşul devenind un mare nod de comuni¬caţii navale, terestre şi aeriene (Hopkins Airport are un trafic anual de 5,8 mili¬oane pasageri).
Funcţia industrială este reprezentată prin mari uzine siderurgice, de maşini¬unelte (locul al doilea în S.U.A.), electro¬tehnice, automobile, şantiere navale, pre¬lucrarea petrolului şi petrochimia, textilă , şi confectii, hîrtie etc.
Din punct de vedere economic, Cle¬veland este debuşeul marelui bazin car¬bonifer din nordul Munţilor Appalachi.
Cincinnati (1,4 milioane locuitori, cu suburbiile) este un mare centru industrial situat pe rîul Ohio, fondat în 1788 şi declarat oraş în 1819, fiind specializat în producţia de maşini-unelte, mecanică de precizie, siderurgie, electrotehnică, avioane, alimentară, chimică, instrumente muzicale ; este nod feroviar, port fluvial activ (circa 7,5 milioane tone) şi are un aeroport cu un trafic anual de 2,7 mili¬oane pasageri. Alături de activitatea eco¬nomică, în oraş se desfăşoară o intensă viaţă culturală (are două universităţi cu circa 50 000 studenţi, Conservator, Academie de arte, muzee).
Columbus (1 058 000 locuitori, cu sub¬urbiile), situat în partea centrală a statului Ohio, este capitala acestuia şi important centru cultural (Ohio State University cu 46 000 studenţi) şi comercial, funcţii ce au dus la creşterea rapidă a populaţiei. Dintre cele mai mari centre urbane ale statului Ohio (care se numără printre cele mai dezvoltate din punct de vedere economic, în cadrul S.U.A.) amin¬tim: Dayton (857 000 locuitori), Toledo (781 000 locuitori), Youngstown (544 000 locuitori) şi Akron (682 000 locuitori), toate puternice centre industriale şi co¬merciale.
În statul Indiana se distinge oraşul Indianapolis (1,1 milioane locuitori, cu suburbiile), capitala statului, mare nod feroviar, rutier şi aerian (2,6 milioane pasageri anual) şi important centru al industriei alimentare, de maşini agricole şi mijloace de transport. Populaţia ora¬şului a crescut foarte mult în ultimul timp_ Oraşul posedă un circuit de curse de automobilism, pe care se desfăşoară anual Marele premiu de automobilism al S.U.A_ (pe 500 mile) celebru în lumea întreagă.
În statul Wisconsin se află oraşul Milwaukee (1,4 milioane locuitori, fm¬preună cu suburbiile), mare centru indus¬trial pe ţărmul Lacului Michigan, situat într-o zonă de puternică concentrare a industriei siderurgice, a construcţiilor de maşini (nave, produse electrotehnice, ma¬şini agricole etc.). Este bine cunoscut prin fabricile sale de încălţăminte, produse lactate, tricotaje şi mai ales ca mare centru mondial al producţiei de bere. Oraşul a fost fondat de coloniştii germani după anul 1830 şi are un aspect pitoresc, cu numeroase parcuri şi grădini. Este un port activ la Lacul Michigan, iar aero¬portul său înregistrează un trafic anual de 2,1 milioane pasageri.





4. Regiunea West North Central (Central-nord-vestică)
Sub această denumire sînt cuprinse sta¬tele situate la vest de fluviul Mississippi, pînă la limita Munţilor Stîncoşi, spre sud pînă la valea rîului Arkansas, iar în nord pînă la graniţa cu Canada. Relieful regiunii, care mai este denumită şi „Ves¬tul Mijlociu", este format din Podişul Preriilor şi din Podişul Missouri, conti¬nuate spre sud cu Podişul Ozark. Este patria întinselor prerii, cea mai mare zonă de cultură a cerealelor din S. U.A. Regiunea ocupă 19% din suprafaţa ţării şi are 9% din populaţia sa, fiind speciali¬zată în exploatarea minereului de fier (90% din producţia naţională), a minereu¬rilor de plumb (50%) şi de zinc (25%), formînd, totodată, baza producţiei de grîu, de porumb şi de creşterea ani¬malelor.
În afară de aceasta dispune şi de resurse de petrol în statele Kansas şi Missouri, unde se află şi o dezvoltată industrie de prelucrare şi chimizare, la Kansas City, Wichita, El Dorado etc.
Industria prelucrătoare este reprezen¬tată mai ales prin cea a morăritului, a cărnii, lemnului, celulozei şi hîrtiei, maşini agricole, mijloace de transport, meta¬lurgie feroasă şi neferoasă etc. Activita¬tea industrială este concentrată în marile oraşe, determinînd o creştere treptată a populaţiei urbane.
Minneapolis, împreună cu oraşul vecin St. Paul, sînt situate pe malurile lui Mis¬sissippi, în punctul de unde fluviul în¬cepe să fie navigabil, formînd o conurbaţie de 2,0 milioane locuitori. Este un impor¬tant centru industrial, specializat în in¬dustria alimentară (morărit, produse lac¬tate, conserve, uleiuri etc.), industria tex¬tilă, a pielăriei şi încălţămintei, a lem¬nului, mobilei, celulozei şi hfrtiei, poli¬grafică. ine reprezentată este şi industria constructoare de maşini : maşini agricole, vagoane, electrotehnică, montaj de auto¬mobile etc. Se remarcă şi ca un însemnat centru de transporturi (nod feroviar cu 12 linii, port fluvial, mare aeroport in¬ternaţional cu 7,2 milioane pasageri anual). Oraşul este situat într-o regiune cu nu¬meroase parcuri şi lacuri de un pitoresc deosebit, dintre care cel mai cunoscut este Minnehaha Park.
Kansas City (1,3 milioane locuitori îm¬preună cu suburbiile) este situat la con¬fluenţa lui Missouri cu rful Kansas. fiind format, practic, din două ora se cu acelaşi nume, care aparţin statelor Missouri şi Kansas şi care au fost întemeiate la. în¬ceputul secolului al XIX-lea. Activitatea principală este cea comercială şi de trans¬port ; aici se găsesc mari abatoare şi pieţe de vite şi grîne, oraşul înscriindu-se drept primul centru al S.U.A. în tranzitul de animale vii pe calea ferată. Activitatea comercială este strîns legată de cea de transport. Kansas City este un important nod feroviar (12 linii) şi port fluvial. Are şi un mare aeroport cu un trafic de 4,1 milioane pasageri anual. Toate acestea au impulsionat dezvoltarea industrială: mo¬rărit, carne, pielărie, încălţăminte, măr¬furi agricole, material feroviar, avioane, automobile, chimică, prelucrarea petro¬lului etc.
Omaha (569 000 locuitori) tinde să de¬vină cel mai mare centru al comerţului cu animale din S.U.A., datorită marilor abatoare şi fabrici alimentare pe care le are. Pe baza resurselor miniere din Munţii Stîncoşi s-a dezvoltat aici industria metalurgiei neferoase. Omaha este şi un centru cultural activ, cu o universitate întemeiată în anul 1908.
5. Regiunea South Atlantic (Sud-atlantică)
În partea de sud-est a S.U.A. se si¬tuează şase state cu largă ieşire la Ocea¬nul Atlantic, care, deşi nu au o dezvol¬tare economică la nivelul statelor din nord, se diferenţiază de restul statelor sudice prin existenţa unor resurse de .cărbuni, minereuri de fier, hidroenergie, săruri de potasiu, în parte valorificate. Totodată, sînt state cu o agricultură bine dezvoltată şi specializată. Teritoriul lor cuprinde o parte din Munţii Appa¬fachi centrali, Piemontul preappalachian şi Cîmpia litorală centrală şi sudică, Peninsula Florida ; populaţia urbană a regiunii se ridică, în medie, la circa 58%, procent mai redus în comparaţie cu sta¬tele nordice. Dar există mari diferenţe între state în acest sens. Astfel, dacă West Virginia are numai 39% populaţie urbană, in Florida aceasta atinge 80%. Dintre culturi sînt bine reprezentate: bumbacul, tutunul (în Virginia, North Carolina, South Carolina, Georgia), ce-realele, legumele şi pomii fructiferi. Creş¬terea animalelor este mai puţin impor¬tantă (cornute pentru lapte, păsări). Din punct de vedere agricol statul Flo¬rida ocupă o poziţie aparte ; aici, clima subtropicală a favorizat o largă dez¬voltare a culturii citricelor, a legumicul¬turii şi floriculturii, produse in realiza¬rea cărora este intrecută, la nivel na¬ţional, numai de California. Valorifica¬rea terenurilor din mlaştinile Evergla¬des vor asigura Floridei suprafeţe din ce în ce mai mari pentru extinderea culturilor cu caracter subtropical.
În domeniul industriei, regiunea se distinge prin prelucrarea bumbacului (2/3
din productia de ţesături de bumbac a S.U.A.), industria tutunului (în statul Virginia), industria conservelor şi a su¬curilor (în Florida). Dintre ramurile in¬dustriei grele sînt mai bine dezvoltate: exploatarea cărbunilor (în West Virgi¬nia, care constituie primul bazin carbo¬nifer al S.U.A.), cea a fosforitelor, în Florida (27,5 milioane tone), industria construcţiilor de maşini, chimică. În zona Fall Line au fost construite hidro¬centrale care asigură cerinţele de ener¬gie electrică ale regiunii.
Pentru statul Florida un loc deosebit îl deţine turismul, marile staţiuni bal¬neare maritime fiind vizitate anual de circa 24 milioane de turişti. Dintre acestea cea mai cunoscută este Miami, dar pe ţărmul atlantic al Floridei, de la Jack¬sonville pînă la Miami, staţiunile se ţin lanţ : Jacksonville Beach, Daytona Beach, Palm Beach, Ft. Lauderdale etc:
Oraşele regiunii Sud-atlantice nu sînt, în general, prea mari, dar cîteva dintre ele s-au impus ca importante centre de convergenţă economică de interes naţio­ nal, aşa cum sînt : Atlanta, Miami, Tampa.
Atlanta (1,7 milioane locuitori împre¬ună cu suburbiile), fondat în 1845, este principalul centru comercial, de trans¬port, industrial şi financiar al regiunii.
Activitatea principală este cea de trans¬port, mare nod feroviar - cu 15 linii -, rutier şi aerian, cu un aeroport de mare trafic-Hartsfield International ¬(25,6 milioane pasageri anual, al doilea din S.U.A.), care îi înlesneşte legăturile cu toate regiunile învecinate.
Miami (1,3 milioane locuitori) este situat în Florida, pe ţărmul de sud-est, la Oceanul Atlantic. Practic este con¬stituit dintr-o aglomerare de centre şi
staţiuni balneare (Miami, Miami Beach, Hialeah, North Miami, Carol City, Miami Shores, Miami Springs, South Miami, Coral Gables etc.), funcţia sa principală fiind cea turistică (peste 6 milioane turişti anual), ceea ce a dus la o mare dezvoltare a construcţiilor hoteliere şi a tuturor tipurilor de obiective turistice (cluburi, teatre, porturi de yachturi etc.).
Industria este Şi ea strîns legată de turism: alimentară, confecţii, ţigări etc. Tot turismul a impulsionat şi dezvolta¬rea transporturilor, aici găsindu-se unul dintre marile aeroporturi din S.U.A. (Miami International cu 12,4 milioane pasageri anual).
6. Regiunea East South Central (Central-sud-estică)
Avînd o faţadă maritimă extrem de restrînsă, la Golful Mexic, regiunea cu¬prinde versantul sudic al Munţilor Ap¬palachi, Podişul Cumberland şi o por¬ţiune din Cîmpia Mississippi. Văile adînci ale rîurilor Alabama şi Tennessee canstituie atît culoare de circulaţie, cît şi surse de energie electrică.
În teritoriul regiunii sînt situate ză¬cămintele de minereu de fier şi cărbuni din sudul Munţilor Appalachi (statul Alabama). Prin amenajarea complexă a rîului Tennessee, producţia de energie electrică asigură întregul consum local, o altă parte fiind trimisă şi spre alte regiuni. În preajma hidrocentralelor au fost amplasate uzine chimice, de metale neferoase sau atomice, fapt care a deter¬minat conturarea unei regiuni industriale, cu centre importante, la nivel naţional, ca Knoxville, Chattanooga, Nashville etc.
Industria regiunii este specializată în metalurgia feroasă, neferoasă, construcţii de maşini (utilaj minier şi textil, maşini agricole, electrotehnică), chimică, a bum¬bacului, prelucrarea lemnului, alimentară. Agricultura este caracterizată prin marile plantaţii de bumbac (Alabama, Missis¬sippi), de tutun, soia, plante furajere (Tennessee, Kentucky). Creşterea ani¬malelor este bine reprezentată, mai cu seamă în partea nordică a regiunii (cor¬nute mari pentru lapte).
Louisville (888 000 locuitori cu subur¬biile) este un important nod de comu¬nicaţii situat pe Ohio, în nordul statului Kentucky, fondat în anul 1790 şi numit astfel în cinstea regelui Ludovic al XVI¬lea. Prin dezvoltarea sa industrială (trac¬toare, automobile, electrotehnică, chi¬mică, prelucrarea lemnului, textilă, ali¬mentară) şi procentul ridicat al populaţiei active ocupate în comerţ şi finanţe, oraşul se deosebeşte mult de celelalte centre ale regiunii, apropiindu-se de specificul economic şi urban al oraşelor din nordul ţării.
Memphis (848 000 locuitori cu subur¬biile) este unul dintre marile centre co¬merciale situate pe fluviul Mississippi. Dezvoltat ca port pentru expedierea bum¬bacului şi a lemnului, oraşul şi-a creat, trep¬tat, o industrie bine reprezentată (textilă, egrenarea bumbacului, maşini pentru tex¬tile, mijloace de transport, mobilă, hîrtie, alimentară). Activitatea portuară (6,5 mi¬lioane tone anual) şi convergenţa căilor ferate şi a şoselelor, au uşurat dezvol¬tarea comerţului, Memphis fiind cea mai mare piaţă a bumbacului din S.U.A. şi o importantă piaţă a lemnului, pieilor şi a altor produse agricole. Prin aero¬portul oraşului trec anual 4,6 milioane pasageri
Birmingham (779 000 locuitori) este cel mai mare centru al industriei metalurgiei feroase din sudul ţării. Punerea în va¬loare a resurselor locale de cărbuni şi de minereu de fier a dus la apariţia acestui oraş spre sfîrşitul secolului al XIX-lea: Alături de uzinele siderurgice, astăzi func¬ţionează aici importante uzine produ¬cătoare de utilaj minier, maşini-unelte, utilaje pentru industria alimentară etc. Funcţia industrială a generat şi o impor¬tantă activitate de transport (mare nod feroviar şi port fluvial), precum şi dez-voltarea comerţului.
Între alte oraşe ale regiunii amintim pe cele din valea Tennessee : Chattanooga (381000 locuitori), Knoxville (421000 locuitori) şi Nashville (716 000 locuitori), toate puternice centre industriale a căror activitate a fost mult impulsionată de construirea sistemului energetic T.V.A.



7. Regiunea West South Central (Central-sud-vestică)
Cuprinsă între valea fluviului Mississipi la est si Muntii Stincosi la vest, Podisul Ozark la nord si tarmul Golfului Mexic la sud, regiunea ocupa 13% din suprafata S.U.A si detine peste 9% din populatie.
Condiţiile naturale sînt destul de variate. Astfel, în extremitatea de sud - sud-est, în lungul ţărmului Gol¬fului Mexic, se întinde o cîmpie litorală joasă, lagunară, cu domuri de sare. O unitate aparte o formează delta fluviului Mississippi, cuprinsă în limitele statului Louisiana. Cfmpia fluviului Mississippi, destul de joasă şi mlăştinoasă, a fost în bună măsură asanată, devenind o impor¬tantă zonă agricolă.
În restul teritoriului se întinde Podişul Preriilor, care, spre vest, devine acci¬dentat, altitudinile oscilînd între 1000 şi 1 500 m.
Depresiunile adînci ale văilor Arkansas, Pecos şi Red River sînt renumite prin importantele zăcăminte de petrol şi gaze naturale. Regiunea este o mare producă¬toare de petrol, revenindu-i peste 1/3 din cantitatea de petrol extrasă din S.U.A. Industria de prelucrare şi chimizare a petrolului este bine dezvoltată în special în centrele de la ţărmul Golfului Mexic.
Pe baza importului de bauxită s-a dez¬voltat aici producţia de alumină şi alu¬miniu. În ultimul timp s-au construit şi întreprinderi ale industriei construcţiilor de maşini (şantiere navale, utilaje petro¬liere, electrotehnică). Tradiţionale sînt in¬dustria lemnului, cea textilă, de pielărie şi alimentară.
Petrolul şi gazele naturale au transfor¬mat profund, în ultimele decenii, economia regiunii, care tinde să depăşească nivelul general al statelor sudice prin : volumul producţiei industriale, venitul anual pe locuitor, concentrarea capitalului, extin¬derea funcţiilor comerciale şi financiare, concentrarea acestor functiuni în cîteva oraşe mari care joacă rolul de centre pola¬rizatoare etc.
Principalele oraşe sînt : Houston, Dal¬las şi New Orleans.
Houston, situat în sudul statului Texas, pe rîul San Jacinto, în apropiere de Golful Galveston şi de ţărmul Golfului Mexic, de care este legat printr-un canal maritim cu o adîncime de 11 m, a fost întemeiat în anul 1836. Împreună cu o serie de suburbii şi oraşe-satelit (Pasadena, Bay¬town, Texas City etc.) formează o conur¬baţie de 2,1 milioane locuitori, cea mai mare din sudul S.U.A.
Oraşul îşi datorează dezvoltarea ma¬relui „boom" petrolier din perioada 1920¬1940, devenind apoi cel mai important centru de prelucrare a petrolului din S.U.A. Capacitatea rafinăriilor sale atinge 79,8 milioane tone, cele mai multe dintre ele fiind amplasate în lungul canalului maritim sau în portul Texas City, unde s-au dezvoltat şi mari complexe petro¬chimice. Prin folosirea unor resurse variate (petrol, gaze naturale, sare etc.), industria chimică a devenit ramura principală a industriei din acest mare oraş. Bine re¬prezentate sînt şi industria construcţiilor de maşini, a aluminiului, alimentară (zahăr, ulei), textilă, a materialelor de construcţie. Funcţia de transport este strîns legată de cea industrială. Portul, cu un trafic de aproape 77 milioane tone anual (fără Texas City), este cel mai activ de pe litoralul american al Golfului Mexic. La Houston se intîlnesc numeroase căi ferate, şosele, conducte, linii aeriene (Inter¬continental Airport are un trafic anual de 5,9 milioane pasageri). În funcţie de dezvoltarea sa industrială, Houston a de¬venit şi un puternic centru financiar şi co¬mercial al sudului ţării, avînd şi o bogată activitate culturală: opt colegii superioare şi universităţi, teatre (Municipal Hall, Coliseum), renumita sală a Astrodomului. La Houston se află şi centrul de cercetări spaţiale, de unde au fost conduse expe¬diţiile navelor „Appolo" spre şi pe Lună.
New Orleans este cel mai caracteristic oraş al sudului, mare porţ şi centru in¬dustrial, care a jucat un rol activ în legă¬turile comerciale ale regiunilor agricole din această parte a ţării. Oraşul este-si¬tuat pe ambele maluri ale fluviului Mişsis¬sippi, la începutul marei sale delte şi la 145 km de vărsarea acestuia în Golful Mexic. Prin aşezarea sa într-o zonă ml㺬tinoasă, între Mississippi şi Lacul Pont¬chartrain, a fost ameninţat întotdeauna de inundaţii şi de malarie, calamităţi care , nu i-au ocolit defel.
Industria este legată atît de valorifi¬carea materiilor prime locale (petrol, gaze, trestie de zahăr, orez, lemn etc.), cît şi a celor importate (metale neferoase, cafea, banane, zahăr semirafinat etc.). Oraşul a devenit un mare centru de pre¬lucrare şi chimizare a petrolului (în sub¬urbiile Norco şi Chalmette) ; bine repre¬zentate sînt şi industriile: aluminiului (Chalmette), materialelor de construcţie, îngrăşămintelor chimice, de construcţii navale, textilă, cherestea, mobilă, hîr¬tie, zahăr, conserve de fructe etc.
8. Regiunea Mountain (Statele montane sau regiunea Munfilor Stîncosi)
Sub acest nume se înscrie cea mai în¬tinsă regiune economico-geografică a ţă¬rii, care înglobează opt state situate în zona Munţilor Stîncoşi şi a podişurilor interioare. Regiunea ocupă 16,4% din teritoriul S.U.A, şi deţine numai 2,5% din populaţia sa. Relieful este format din lanţul Munţilor Stîncoşi şi podişurile Wyo¬ming, Marele Bazin, Colorado şi Arizona.
Statele montane deţin 66% din produc¬ţia de cupru a S.U.A., 25% din cea de
plumb şi zinc, 33% aur şi argint, 75% molibden, aproape întreaga producţie de uraniu şi wolfram. Agricultura are o dez¬voltare destul de mare, reprezentată mai ales prin creşterea animalelor, cultura sfeclei de zahăr şi a bumbacului.
Activitatea industrială este legată de exploatarea metalelor neferoase, preţioase şi rare şi de prelucrarea lor. Dintre cele¬lalte ramuri, în ultimii ani s-au dezvoltat extracţia şi prelucrarea petrolului, me¬talurgia feroasă, industria atomică, in¬dustria alimentară (lapte, carne, zahăr).
Cele mai multe oraşe ale regiunii sînt mici, trei dintre ele fiind mai însemnate, atît prin numărul de locuitori, cît şi prin funcţiile lor: Denver, Salt Lake City şi Phoenix.
Denver (1,3 milioane locuitori cu subur¬biile), capitala statului Colorado, este si¬tuat la 1500 m altitudine, într-un punct important de încrucişare a căilor ferate care străbat munţii (în primul rînd ma¬gistrala. New York-Chicago-San Fran¬cisco). Însemnat centru comercial şi in¬dustrial, Denver este cel mai puternic centru economic din regiunea Munilor Stîncoşi.
În apropierea sa se află exploatări de cărbuni şi de metale neferoase, iar în oraş s-au dezvoltat întreprinderi ale metalur¬giei feroase, de avioane, de utilaje miniere. şi alimentare, de material feroviar, uzine chimice, fabrici de zahăr, de confecţii etc. O funcţie deosebită a oraşului este cea turistică, Denver fiind una dintre cele mai reputate staţiuni climaterice ameri¬cane. Aceasta face ca International Staple¬ton Airport, care deserveşte oraşul, să aibă un trafic ridicat: 11,2 milioane pa¬sageri anual.
Salt Lake City (744 000 locuitori, cu suburbiile) se află în partea centrală a Podişului Marelui Bazin, în marginea es¬tică a Marelui Lac Sărat (Great Salt Lake), fiind capitala statului Utah. Înfi¬inţat în anul 1847 ca centru al sectei reli¬gioase a mormonilor, s-a dezvoltat repede devenind un însemnat centru comercial. Oraşul a înflorit însă în urma construirii căilor ferate şi valorificării unor mari re¬surse de subsol (cupru, plumb, zinc etc.).
Ca centru industrial dispune de uzine pentru prelucrarea cuprului, plumbului şi argintului, bine reprezentată fiind indus¬tria electrotehnică, mecanica de precizie, prelucrarea petrolului, a cărnii şi zahăru¬lui. Importanţa lui ca nod de comunicaţii este tot atît de mare, deoarece aici se întîlnesc căile ferate şi şoselele care străbat Munţii Stîncoşi, pentru ca apoi să se în-drepte spre Los Angeles sau San Fran¬cisco. Aeroportul înregistrează un trafic anual de 2,8 milioane pasageri.
Dacă în urmă cu o sută de ani era un oraş izolat, astăzi el este centrul unui areal industrial bine conturat, care cu¬prinde şi alte localităţi : Provo, Ogden, Tooele, Magna.
În oraş se află o universitate cu 21 700 studenţi şi mai rnulte muzee.
Phoenix (1,05 milioane locuitori, cu suburbiile) este un centru industrial în plină dezvoltare, specializat în producţia de utilaj minier.




9. Regiunea North Pacific (Nord-pacifică)
Situată în extremitatea de nord-vest şi vest a ţării, în bazinul fluviului Columbia şi la ţărmul Oceanului Pacific, regiunea ocupă 9% din suprafaţa S.U.A., fiind locuită însă numai de 3% din populaţia ţării. Relieful montan predominant este străbătut de văi largi (Columbia, Snake, Willamette) favorabile dezvoltării agri¬culturii. Principalele bogăţii sînt pădurile (50% din rezervele naţionale) şi hidroener¬gia (40% din potenţialul hidroenergetic al rîurilor S.U.A.), cărora li se adaugă resursele miniere (aur, uraniu) şi pescuitul.
Pentru dezvoltarea economică a re¬giunii, valorificarea resurselor hidroener¬getice a constituit un impuls deosebit, pe fluviul Columbia construindu-se nume¬roase hidrocentrale care au atras dezvol¬tarea industriei metalurgiei neferoase şi atomice şi totodată a permis irigarea unor terenuri întinse.
Ramurile industriale de bază sînt : in¬dustria aluminiului, industria de avioane şi rachete, construcţiile navale, prelucra¬rea lemnului, industria zahărului şi a conservelor de peşte.
Seattle (1,4 milioane locuitori, cu sub¬urbiile) este un port activ al S.U.A, si¬tuat pe ţărmul estic al Golfului Puget Sound. Fondat în anul 1852, oraşul se dezvoltă rapid după construcţia căii fe¬rate transamericane (1884) Şi devine ce¬lebru în istoria Americii pentru că de aici au pornit căutătorii de aur spre Alaska, şi tot aici se află marele centru de schimb al pieilor şi blănurilor de anirnale. Seattle a devenit astăzi un puternic centru in¬dustrial-portuar. Aşezarea favorabilă a portului, într-un golf adînc, ferit de cu¬renţi, bine legat de hinterlandul său prin şosele şi căi ferate, a deschis frumoase perspective amplasării unor industrii care să prelucreze materiile prime locale (lemn, metale, produse agricole, peşte) sau im¬portate. În timpul celui de-al doilea răz¬boi mondial, aici au fost amplasate uzine de armament. Portul are un trafic de 14,7 milioane tone anual, prin el stabi¬lindu-se legături directe cu Ala.ska şi Extremul Orient. Ca nod feroviar, ru¬tier şi aerian, Seattle are, de asemenea, un rol important (aeroportul Seattle-Ta¬coma are un trafic anual de 5,8 milioane pasageri).
Între ramurile industriale se remarcă industria de avioane şi rachete (uzinele Boeing), construcţiile navale, metalurgia feroasă, prelucrarea lemnului, rafinării de petrol, care prelucrează petrolul adus din Canada, industria alimentară (conserve de fructe şi peşte, zahăr etc.).
10. Regiunea South Pacific (Sud-pacifică)
Această regiune cuprinde statul Cali¬fornia, ocupînd 11,3% din suprafaţa ţării şi deţinînd 8,7% din populaţie. Relieful este variat; între lanţurile semeţe de munţi (Coastei, Sierra Nevada) aflîndu-se o întinsă depresiune, Valea Californiei (formată din San Joaquin Valley şi Sacra¬mento Valley), care oferă posibilităţi deo¬sebite pentru agricultură. În sud se în¬tinde o altă depresiune, Los Angeles, în cuprinsul căreia s-a dezvoltat o mare aglomeraţie urbană.
California este cel mai dezvoltat stat al vestului S.U.A., atît din punet de ve¬dere industrial, cît şi agricol, comercial-fi¬nanciar, cultural şi turistic, dispunînd de mari resurse energetice, îndeosebi petrol, exploatat în zona Los Angeles şi în ba¬zinul Salinas. Energia electrică este fur¬nizată de marile termocentrale, care func¬ţionează pe baza petrolului şi a gazelor na¬turale, cît şi de hidrocentralele de pe flu¬viul Colorado.
Ramurile industriale cele mai dezvol¬tate sînt: metalurgia neferoasă, construc¬ţiile de avioane şi rachete, electrotehnica, construcţiile navale, maşini-agricole, prelucrarea petrolului şi petrochimia, pre¬lucrarea lemnului, confecţiile şi o variată industrie alimentară (conserve de legume, fructe şi peşte, sucuri, zahăr, lactate, vi¬nificaţie etc.). Concentrarea industriei în regiunea industrială Los Angeles şi în marele centru San Francisco este o carac¬teristică importantă a Californiei, fapt care explică şi mpresionanta creştere a populaţiei acestora.
Varietatea deosebită a condiţiilor de sol şi de climă, irigaţiile şi mecanizarea au favorizat o dezvoltare cu totul deose¬bită a agriculturii. Aceasta este speciali¬zată în pomicultură (pruni, meri, caişi, piersici), viticultură, legumicultură, cul¬tura citricelor (portocale, lămîi), a ore¬zului şi bumbacului. Partea centrală a statului (văile San Joaquin şi Sacramento) a devenit, pe baza irigaţiilor, regiunea cu agricultura cea mai intensivă din S.U.A.
În partea de sud, care are un climat mai uscat, se cultivă bumbac pe terenurile irigate. California ocupă unul dintre primele locuri în lume în privinţa inten¬sităţii culturii pomilor fructiferi şi a arbuştilor mediteraneeni, ca şi prin numarul fabricilor de prelucrare. Ea aprovi¬zionează întregul teritoriu al S.U.A., o parte a produselor fiind exportate în Canada şi în ţările din Europa.
Los Angeles este situat pe ţărmul sudic al Californiei, într-o depresiune cu un relief accidentat şi un climat arid, în apropierea Munţilor San Bernardino şi a deşertului Mojave. Înfiinţat de spanioli în anul 1781 sub numele de El Pueblo del Nuestra Senora la Reina de Los Angeles de Porciuncula, oraşul s-a dez¬voltat în mai multe etape: prima, după anul 1890, cînd au fost descoperite zăcă¬mintele de petrol şi a început dezvoltarea
industrială, a doua, după anul 1920, odată cu fondarea Hollywood-ului, care a permis extinderea funcţiunii cultural ¬artistice, şi a treia, în timpul şi după cel de-al doilea război mondial; cînd s-a dezvoltat industria aeronautică cu ramu¬rile ei anexe. .
În ultimele decenii activitatea indus¬trială s-a extins foarte mult, formîndu-se o adevărată regiune industrială care cuprinde nenumăratele centre ce for¬mează conurbaţia Los Angeles. Totodată, oraşul a căpătat dimensiuni gigantice prin înglobarea unor oraşe-satelit situate la mare distanţă (70-100 km). Oraşul propriu-zis are 2,5 milioane locuitori, iar conurbaţia a ajuns la 7 milioane locui¬tori, incluzînd multe oraşe legate intre ele printr-un sistem modern de şosele, auto¬străzi, căi ferate. Între acestea, spre nord se află Alhambra, Pasadena, Glendale, Burbank, Hollywood, San Fernando, iar la ţărmul Oceanului Pacific: Beverly Hills, Santa Monica, Hawthorne, Redondo Beach; spre sud, se află: Long Beach, Torrance, San Pedro, Compton, Wilming¬ton, iar la est : Santa Ana, Anaheim, Huntington Beach, Garden Grove, Dow¬ney, Fontana, Riverside, Norwale, Bell¬flower.
Din anul 1965, în cadrul conurbaţiei Los Angeles au fost desprinse alte două oraşe milionare : Anaheim-Santa Ana -Garden Grove cu 1,5 milioane locui¬tori şi Riverside-San Bernardino-Ontario cu 1,1 milioane locuitori.
Funcţia principală este cea industrială, marea dezvoltare a industriei fiind deter¬minatâ de valorificarea petrolului şi a gazelor naturale, de activitatea portuarâ şi de căile de comunicaţie foarte dese, de amplasarea unor uzine legate de pro¬ducţia de război etc.
Conurbaţia se distinge printr-o puter¬nică industrie de prelucrare şi chimizare a petrolului, capacitatea rafinăriilor fiind de peste 41,8 milioane tone/an. Comple¬xele petrochimice sînt amplasate in apro¬pierea rafinăriilor, ele producînd cauciuc sintetic, mase plastice, coloranţi, deter¬genţi, medicamente.
Los Angeles este al doilea centru al S.U.A. pentru producţia de automobile (cu o mare uzină a firmei Chrysler), iar şantierele navale din Los Angeles şi San Pedro sînt dintre cele mai cunoscute de pe coasta Pacificului. Industria mai pro¬duce utilaje petroliere, material feroviar, aparatură electrotehnică, maşini agri¬cole etc. La Fontana funcţionează o mare uzină siderurgică, care aprovizio¬nează cu oţel şi laminate întreaga regiune. Pentru producţia de avioane s-a dezvol¬tat industria aluminiului, ramură care lu¬crează pe baza importului de bauxită. Dintre alte ramuri sînt de menţionat : confecţii, textilă, încălţăminte, conserve de fructe şi legume etc. Dispersarea uzi¬nelor a necesitat crearea unei reţele dezvol¬tate de căi de comunicatie.
San Francisco este situat în partea centrală a litoralului Californiei, la marele golf în care se varsă fluviile Sacramento şi San Joaquin. Golful este închis de două peninsule muntoase, care lasă o îngustă trecere, numită Golden Gate, oraşul fiind amplasat în amfiteatru, la sud de această trecere. În partea estică a Golfului San Francisco se află o serie de oraşe : Oak¬land, Richmond, Berkeley, iar spre sud, Palo Alto, South San Francisco, San Mateo, Redwood City, toate alcătuind conurbaţia San Francisco-Oakland, care concentrează 3,1 milioane locuitori.
Pînă în anul 1848, el a aparţinut Mexi¬cului, apoi, intrat în confederaţia ameri¬cană, începe să se dezvolte vertiginos, devenind centrul faimoasei „febre a au¬rului". Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea este cunoscut ca un port şi centru indus¬trial de mare însemnătate în urma con¬strucţiei căii ferate New York - San Francisco. După ce a fost aproape în întregime distrus de cutremurul din anul 1906, San Francisco a renăscut, deve¬nind un mare centru economic al vestu¬lui. Din această perioadă datează carac¬terul pestriţ al populaţiei, mai pronunţat decît la New York, peste jumătate din locuitorii oraşului fiind imigranţi sau fii ai imigranţilor. Cartierele lor sînt deosebit de pitoreşti prin specificul naţional păs¬trat cu mîndrie. Cei mai numeroşi sînt chinezii, italienii, japonezii, slavii, grecii, nordicii, mexicanii etc. Deşi a fost între¬cut, în ultimul timp, de Los Angeles, atît în privinţa populaţiei cît şi a importanei economice, San Francisco rămîne un mare centru comercial-industrial al Statelor Unite.
Activitatea industrială este concen¬trată în afara oraşului şi în Oakland, Richmond, unde sînt dezvoltate indus¬triile: electrotehnică şi electronică, con-strucţiile navale, maşini-unelte, mecanică de precizie, avioane, montaj de automo¬bile, prelucrarea şi chimizarea petrolului, textilă, confecţii, sticlărie, încălţăminte, alimentară (zahăr, conserve de fructe, legume şi peşte) etc.
San Diego (1,4 milioane locuitori, cu suburbiile) tinde să devină şi el un mare centru urban al vestului ţării. Situat lîngă graniţa cu Mexicul, este un port militar important, avînd în apropiere una dintre cele mai mari baze navale şi de rachete ale S.U.A. Industria sa a fost puternic influenţată de caracterul militar al activităţii, remarcîndu-se pro¬ducţia de avioane şi de rachete (uzinele General Dynamic şi Convair) cu care ocupă unul dintre primele locuri în S.U.A. Între alte ramuri, s-au mai dezvoltat: industria electrotehnică, a construcţiilor navale şi alimentară. Portul are un trafic restrîns, bazat mai mult pe pescuit. ¬
San Diego este şi o mare staţiune bal¬neară, inclusiv localităţile învecinate: Imperial Beach, Coronado, Chula Vistâ, Pacific Beach, National City, La Jolla.
În ultimii ani a crescut importanţa economică a altor oraşe din California, aşa cum sînt: San Jose ,metropola economică a „văii Californiei", Sacramento (851 000 locuitori, cu subur¬biile), capitala statului, Fresno (431 000 locuitori), Bakersfield (336 000 locuitori), Oxnard-Simi Valley-Ventura (405 000 locu¬itori), Salinas-Seaside-Monterey (254 000 locuitori).
11. Alaska and Hawaii (Statele Alaska si Hawaii)
Declarată stat federal în anul 1959, Alaska este statul cel mai puţin dezvoltat din punct de vedere economic. În eco¬nomia sa predomină pescuitul şi industria conservelor de peşte, vînătoarea de ani¬male cu blănuri scumpe, exploatarea resurselor de subsol (petrol, cărbuni, cupru, aur) şi valorificarea masei lemnoase.
Populaţia puţin numeroasă (302173 locuitori), căile de comunicaţie reduse, depărtarea de teritoriul principal al S.U.A., condiţiile climatice aspre, au împiedicat multă vreme punerea în va¬loare a uriaşelor resurse deţinute de acest stat cu o suprafaţă de 1,5 milioane km2.
Descoperită de V. Bering în anul 1741, Alaska înregistrează prima aşezare ome¬nească stabilă la Kodiak în anul 1784.
Din anul 1806 devine „Rusia Americană" cu capitala la Sitka. Este vîndută Statelor Unite în 1867 pentru 7,2 milioane dolari devenind teritoriu federal (1912) şi stat federal (1959).
Multă vreme Alaska a fost „pămîntul făgăduinţei" pentru aventurierii căutători de aur. În anul 1906 producţia de aur a atins peste 33 000 kg, ceea ce a determinat apariţia unor centre de prelucrare la Fairbanks, Nome, Bethel, Circle, denu¬miri intrate în legendă. Astăzi, însă, ex¬ploatarea aurului a scăzut foarte mult, aceasta fiind inlocuită cu cea a argintului, cuprului, zincului, plumbului, a unor me¬tale rare, a cărbunelui (Nenana). Din anul 1959 se extrage şi petrol, producţia atingînd 17 milioane tone în anul 1974,
fiind concentrată în zona submarină Cook Inlet. Valorificarea unor noi zăcăminte submarine în Prudhoe Bay va deschide perspectiva unei producţii mari, mai ales că rezervele petrolifere descoperite în nordul Alaskăi sînt bogate. Treptat se va putea realiza transformarea acestui stat într-una din principalele regiuni pefro¬lifere ale lumii. La 20 iunie 1977 a fost inaugurată conducta transalaskeană Prudhoe Bay (Oceanul Îngheţat) - portul Valdez (Oceanul Pacific), lungă de I300 km, care străbate permafrostul tundrei, trei lanţuri muntoase şi 80 cursuri de apă, în condiţii de protejare a mediului înconjurător.
Economia piscicolă este bine reprezen¬tată, regiunea principală fiind Arhipe¬lagul Alexander, cu centre pescăresti in porturile: Juneau, Ketchikan, Sitka. In această zonă se grupează şi industria lemnului (mari fabrici la Ketchikan şi Sitka).
Industria este mai puţin dezvoltată: conserve de ananas şi peşte, zahăr (1,16 milioane tone în 1974), reparaţii navale, textilă etc. Un loc însemnat îl ocupă turismul, înregistrîndu-se anual 2,5 mi¬lioane vizitatori din toată lumea.
12. Outlying Territories (Teritoriile dependente)
În cadrul S.U.A. intră şi o serie de posesiuni pe care le deţin în America Centrală şi Oceania.
Astfel, în America Centrală se află Puerto Rico (Commonwealth of the Puerto Rico), cu o suprafaţă de 8897 km2, des¬coperită de Columb în 1493 şi preluată de S.U.A. de la Spania în anul 1898. Din anul 1952 a devenit „stat asociat" în ca¬drul S.U.A.
Cu o populaţie de 3 030 000 locuitori, dispunînd de cîteva oraşe mari: San Juan, capitala şi principalul centru eco¬nomic şi turistic (843 000 locuitori, cu suburbiile), Ponce (173 000 locuitori), Ba¬yamon (170 500 locuitori), Carolina (118 000 locuitori), Caguas (107 000 locuitori), Pu¬erto Rico are o agricultură bazată pe plantaţiile de trestie de zahăr şi de fructe tropicale, o industrie care valori¬fică produsele agricole şi dispune de cîte¬va mari rafinării de petrol care utilizează petrol brut adus din Venezuela. O im¬portantă dezvoltare o are turismul, ae¬roportul din San Juan avînd un trafic anual de 5,5 milioane pasageri.
Tot în America Centrală, Statele Unite mai deţin Zona Canalului Panama din anul 1903, Virgin Islands (St. Thomas, St. Croix, St. John), cumpărate în 1917 de la Danemarca, cu o suprafaţă de 344,5 km2 şi o populaţie de 65 000 locuitori, renumite prin rafinăriile de petrol (St. Croix) şi turism (1,3 milioane anual).
În Oceania se află teritoriile: American Samoa, cu o suprafaţă de 197 km2, cu capitala la Pago Pago, cucerită în anul 1889 ; Baker, Howland and Jarvis Is¬lands, din 1936, nelocuite în prezent ; Guam, cu suprafaţa de 549 km2, o popu¬laţie de 110 000 locuitori, cu capitala la Agana, din 1898 - importantă bază militară ; Midway Island ; Wake Island ; Trust Territory of the Pacific Islands (Micronesia), cuprinzînd Marianas Is¬lands, Caroline Islands, Marshall Islands.

Bibliografie:
• ”Geografia Americii de Nord si Centrale” (Ion Leţea, Ioan Popovici. Ed. Ştiinţifică Şi Enciclopedică)
• “Statele lumii”
• Interne