Cererea şi Oferta

ÎNDRUMĂTOR : FulepSebastian
IACOBUT VLAD grupa : 2132




INTRODUCERE
Cele trei probleme fundamentale ale oricărui sistem economic de organizare a societăţii (ce, cum şi pentru cine?) sunt soluţionate în mod diferit, cu mijloace şi metode specifice, aşa cum rezultă din analiza evoluţiei economiei moderne. În managementul de bază şi la nivel mijclociu se operează cu două noţiuni: oferta şi cererea. Noi “oferim” şi piaţa “cere” sau viceversa depinde în care parte a firmei ne aflăm. În cadrul acestei lucrări se va examina rolul pieţei, al cererii şi ofertei în soluţionarea acestei triade.
Oferta cuprinde:
1. concepţii, cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţilor economice potrivit căreia producţia trebuie adaptată la cerinţele prezente şi viitoare ale consumatorilor pentru obţinerea eficienţei economice, cum ar fi:
• în loc de a se vinde ce s-a produs trebuie să se producă ce se vinde;
• o nouă relaţie între unitatea economică şi mediu, încadrarea întreprinderii în structura existentă a mediului, sincronizarea între activitatea întreprinderii şi cerinţele mediului. Diferenţa necesităţilor mediului:
Necesitatea: – cererea pieţei
– nevoilor de consum
• concepţia modernă de ofertă stipulează că finalizarea procesului de vânzare să nu fie vânzarea produsului ci urmărirea comportărilor caracteristicilor sale în consum şi modul în care satisfac nevoile pentru care au fot create.
2. adaptarea întreprinderii la mediu şi piaţă presupune o activitate activă a întreprinderii faţă de piaţă prin:
• educarea consumatorilor (TV, reclame, filme, spoturi, muzică etc.);
• influenţa opţiunii consumatorilor pentru cumpărarea produselor şi creşterea vânzărilor (publicitate, reclame etc.);
• modelarea gusturilor şi preferinţelor (industria modei, bunurilor de larg consum sezoniere etc.).
3. modificarea organizării şi conducerea activităţii economice a întreprinderii:
• raporturi noi între compartimentele întreprinderii şi procesele economice (ponderea între cele cu caracter extern şi intern);
• se sporeşte rolul şi importanţa distribuirii, comercializării şi serviciilor post-vânzare. Compartimentul Management balansează pe cel de producţie care primeşte ordine de la piaţă şi nu de la manager.
4. noi activităţi de întreprindere:
• studiul pieţei şi accesibilităţii serviciilor noi, formelor de comercializare;
• urmărirea comportării în consum a produselor/serviciilor.
Rezultă că o ofertă nu înseamnă doar trei cuvinte “îţi dau asta şi costă atât”, ci un întreg bagaj de informaţii conexe vânzării necesare atât producţiei cât şi satisfacerii pieţei şi creşterii profitului.
Dacă oferta o facem ca să le transmitem celorlalţi ce le putem da, “cererea” se adresează pieţei pentru a spune ce avem nevoie.
Ca exemplu, în activitatea de construcţii intervin câteva oferte pe an dar foarte multe “cereri” şi “cereri de ofertă” pentru orice, începând de la hârtie până la utilaje, materiale, personal.
Trebuie să ne învăţăm să cerem complet, clar, direct. Dar hai să vedem ce cuprinde noţiunea de cerere şi ce o “diferenţiază de ofertă”.
Cererea: ansamblul activităţilor, metodelor şi tehnicilor care au ca obiect studiul cererii consumatorilor şi modul de satisfacere a acesteia cu produse şi servicii în condiţii bune.
Cererea presupune:
• prospectarea consumatorilor pentru a identifica cerinţele şi preferinţele lor dar şi a cauzelor lor;
• producerea şi proiectarea produselor pe baza cererii şi satisfacerii ei;
• stabilirea preţurilor, modificarea lor în diferite cicluri ale vânzării în funcţie de cerere;
• pregătirea pieţei pentru acceptarea, lansarea şi menţinerea atenţiei cumpărătorilor asupra produselor;
• găsirea posibilităţilor ca produsele să se afle în cantităţile şi la preţurile cerute de consumatori;
• asocierea vânzărilor cu organizarea prestărilor de servicii în avantajul consumatorilor inclusiv în procesul de utilizare;
• studiul gradului de satisfacere a nevoilor, a atitudinii consumatorilor faţă de produse şi servicii;
• stabilirea posibilităţilor de îmbunătăţire a pieţei produsului sau înlocuirea lui.
Se observă că ne referim la cerere mai ales ca la tot ce cuprinde partea post-produs, întâmpinarea dorinţelor consumatorilor, dar totodată şi ce ne este necesar nouă din oferta unui furnizor pentru care noi suntem clienţi. Pe această linie aş vrea să se înţeleagă că orice ofertă poate deveni o cerere depinde cui îi este adresată, clientului sau furnizorului.
Aş vrea să specific, de pildă, că pentru activitatea inginerească există totuşi diferenţieri clare, în special în construcţii şi instalaţii. Astfel, oferim servicii şi cerem materiale şi pentru a cere ceva în ziua de azi din multitudinea de oferte de pe piaţă înseamnă:
• să ştii să le “citeşti”;
• să ştii să le compari;
• să ştii să le alegi pe cele mai convenabile;
• să ştii să le ceri exact pe cele alese – să întocmeşti o cerere clară, sigură şi precisă.
Un bun inginer de marketing ştie că abia după o cerere corectă, urmează o negociere cinstită şi rezultatele convenabile ambelor părţi.
Fără o cerere:
• clară – ce ceri;
• precisă – caracteristicile a ceea ce ceri;
• sigură – termene, calităţi, clauze
negocierea şi activitatea de marketing nu-şi au rostul.
În timp ce la ofertă ne interesează “cutia” prin care iese produsul pe piaţă, la cerere ne interesează exact ce este în “cutie”, iar de aici mai departe succes.

























1. CEREREA
Într-o economie de piaţă cumpărătorii sunt cei care decid “ce” se produce şi în “ce” cantitate. Fiecare cumpărător îşi exprimă zilnic preferinţa faţă de bunurile şi serviciile de care are nevoie cu ocazia procurării lor, cu alte cuvinte îşi dă votul în bani pentru ele. Producătorul va produce acele bunuri şi servicii care sunt cerute şi va renunţa la producerea acelora care nu mai sunt căutate de consumator. Într-o economie de piaţă cererea joacă un rol de maximă importanţă în organizarea producţiei. Experienţa a demonstrat că pe piaţă se stabilesc legături reciproce între preţul unui bun şi cantitatea din bunul respectiv aflată pe piaţă. Cu cât preţul unui bun creşte cu atât se va restrânge numărul de indivizi care vor dori să-l cumpere. Cu cât preţul unui bun oarecare va scădea cu atât va spori numărul cumpărătorilor care îi vor agrea.
Studiind cererea de grâu pe piaţă se impune să examinăm corelaţia preţ-cantitate în cazul acestui produs pe baza datelor din tabelul 1.
Se poate observa că la un preţ de 5$ pe bushel se pot vinde doar 9 mil. busheli grâu. Probabil, în acest caz, grâul este folosit numai pentru fabricarea pâinii. Dacă are loc ieftinirea grâului, atunci acest fapt va atrage după sine sporirea cererii. Oamenii vor procura o cantitate mai mare de grâu şi vor lărgi aria utilizării grâului (vor hrăni şi animalele domestice).
Tabelul 1
Cererea de grâu
Cazuri Preţul (P)
($/bushel) Cantitatea cerută (Q)
(mil. busheli)
A 5 9
B 4 10
C 3 12
D 2 15
E 1 20

Relaţia ce se stabileşte între cantitatea cerută de consumatori şi preţul pe care aceştia sunt dispuşi să-l plătească poartă numele de curba cererii. Construcţia modelului pleacă de la ipoteza că alţi parametri care intervin în viaţa reală, procese de substituire, plafonare a consumului ş.a. rămân neglijabili ca importanţă. Pe baza datelor din tabelul 1 se poate construi curba cererii de grâu ca în figura 1.

Cantitatea şi preţul se găsesc într-o relaţie de inversă proporţionalitate. Acest raport se explică, în ultimă instanţă, cu ajutorul teoriei utilităţii marginale descrescătoare. Deci, nu întâmplător dacă Q va creşte, atunci P va scădea.
Curba de cerere se simbolizează cu DD (D este iniţiala cuvântului englez “demand” = cerere). Curba se mişcă de sus în jos şi de la stânga spre dreapta.
Configuraţia descrescătoare a curbei reflectă o legitate care a fost sesizată în mod empiric încă de grecii antici. Este vorba de faptul că volumul, cantitatea cerută dintr-un produs tinde să crească o dată cu scăderea preţurilor. Explicaţia mai profundă a acestei conexiuni poate fi uşor ilustrată cu ajutorul exemplului calculatoarelor personale. Când preţurile la acestea erau foarte ridicate, numai oamenii bogaţi îşi puteau permite să le cumpere. Toată lumea făcea calcule cu mâna, folosea stiloul pentru a scrie lucrări, sitiuaţie întâlnită şi astăzi în ţările sărace unde doar băncile şi cercurile celor bogaţi posedă calculatoare personale. Pe măsură ce preţurile lor au început să scadă cumpărarea lor a devenit accesibilă pentru tot mai mulţi oameni care au început să le utilizeze la locul de muncă, în şcoli, pentru hobby, etc. Deci preţurile mai mici atrag noi cumpărători şi drept urmare curba cererii are o pantă descrescătoare.
Pe pieţele bunurilor şi serviciilor are loc nu numai scăderea preţurilor, dar şi procesul invers adică creşterea lor, când cantitatea cerută dintr-un produs tinde să scadă. În mod firesc apare întrebarea: “de ce cantitatea cerută scade o dată cu creşterea preţului?”. Două sunt motivele principale care explică acest fenomen: efectul de substituţie şi efectul mişcării veniturilor disponibile.
– Efectul de substituţie al produselor cu utilitate apropiată se manifestă prin aceea că dacă preţul unui produs creşte atunci acel produs va fi substituit cu un altul (pui în loc de carne de vită, cămăşi din fire sintetice în loc de cămăşi din bumbac, etc.);
– Efectul mişcării veniturilor disponibile (VD) se manifestă prin faptul că în urma creşterii preţurilor produselor cumpărătorii constată că deşi mărimea venitului este aceeaşi ei devin mai săraci decât înainte.
Pentru a avea însă o imagine mai completă asupra cererii, este necesar să examinăm crererea tuturor bunurilor, adică să trecem de la cererea individuală la cea de piaţă. Cererea de piaţă este influenţată de mai mulţi factori dintre care am examinat doar preţul. Ceilalţi factori sunt: venitul mediu disponibil al consumatorului, mărimea pieţei, preţul produselor interschimbabile, factorii subiectivi.
– Venitul mediu disponibil al consumatorilor este o determinantă esenţială a cererii. Pe măsură ce veniturile oamenilor cresc aceştia tind de regulă să cumpere mai mult din aproape orice: mere, bărci, maşini, etc.;
– Mărimea pieţei, apreciată prin numărul cumpărătorilor, determină cantitatea de produse ce se poate vinde. Un oraş cu 8 milioane de locuitori va cumpăra, de regulă, de trei ori mai mult din aproape orice produs comparativ cu un alt oraş cu numai 1 milion de locuitori;
– Preţul produselor interschimbabile şi complementare trebuie luat în considerare aparte. Având două produse A şi B, dacă produsul B poate substitui produsul A, atunci scăderea preţului la produsul B va determina scăderea cererii pentru produsul A. În cazul produselor complementare, cum sunt de exemplu automobilul şi carburanţii, o creştere de preţ la carburanţi duce la scăderea cererii de automobile;
– Factorii subiectivi influenţează de asemenea cererea unui produs. Gusturile sau preferinţele consumatorului pot reflecta nevoi psihologice, fiziologice sau putem avea de a face cu o cerere creată artificial (ţigări, droguri, maşini pentru sporturi fanteziste). Aceşti factori pot să conţină elementul tradiţie (biftecul este popular în SUA, dar este interzis în India).
Elasticitatea cererii este categoria economică care arată în ce măsură modificarea preţului influenţează cantitatea de bunuri cerută. Se pot întâlni următoarele 3 situaţii:
1) când scăderea preţurilor provoacă creşterea cantităţii vândute dintr-un bun, astfel că încasările totale cresc faţă de perioada precedentă, vorbim de cerere elastică;
2) când scăderea preţurilor provoacă creşterea cantităţii vândute dar încasările totale vor rămâne neschimbate, vorbim de elasticitate unitară;
3) când micşorarea preţurilor provoacă creşterea lentă a vânzărilor totale, astfel că încasările realizate vor fi mai mici faţă de cele anterioare reducerii preţurilor, vorbim de elasticitate rigidă.
Grafic, cele trei tipuri de elasticitate se prezintă ca în figura 2.
Considerăm trei cazuri concrete de elasticitate. În toate cele trei cazuri se reduce preţul de vânzare la jumătate, adică preţul iniţial se găseşte în punctul A, iar după reducerea lui în punctul B. Încasările totale cu ajutorul noilor preţuri sunt diferite. În cazul “b” volumul total al încasărilor a rămas acelaşi, adică 1000 milioane lei (1,0 × 1000 = 1000; 0,5 × 2000 = 1000). În cazul “a” în loc de 1000 milioane lei se obţin 1500 milioane lei (1000 × 1 = 1000; 500 × 3 = 1500). În cazul “c” se obţin în loc de 40 doar 30 milioane lei (4 × 10 = 40; 2 × 15 = 30). Cererea bunurilor de folosinţă îndelungată (frigidere, autoturisme, televizoare color, etc.) este de regulă elastică. Cererea bunurilor de consum necesare traiului zilnic (pâine, ulei, zahăr, etc.) este de regulă rigidă.
















2. OFERTA
La prima vedere, prin ofertă înţelegem cantitatea de bunuri pe care oamenii de afaceri doresc să o producă şi să o vândă. Economic gândind, însă, producătorului nu-i este indiferent preţul la care poate desface o cantitate sau alta dintr-un produs. De aceea relaţia cantitate (oferită de producător) - preţ este cea care ne dă imaginea corectă a ofertei pe piaţa unui bun.
Cu ajutorul datelor din tabelul 2 putem exemplifica oferta în cazul produsului “grâu” (în busheli).
Tabelul 2
Cazuri Preţul (P)
($/bushel) Cantitatea oferită (Q)
(mil. busheli)
A 5 18
B 4 16
C 3 12
D 2 7
E 1 0
În condiţiile când preţul grâului este de 5 dolari pe bushel, cantitatea de grâu oferită spre vânzare este de 18 mil. busheli. Desigur, la acest nivel ridicat al preţului grâului toate loturile de pământ (fertile şi mai puţin fertile) sunt folosite pentru producerea grâului deoarece fiecare gospodărie obţine un profit în urma acestei culturi. Odată cu scăderea preţului la grâu gospodăriile renunţă la folosirea pământurilor foarte slabe şi slabe din cauza cheltuielilor ridicate.
Graficul din figura 3 prezintă curba de ofertă pentru produsul “grâu” (în busheli).
Curba de ofertă se simbolizează prin SS ( S este iniţiala cuvântului englez “supply” = ofertă). Ea face legătura între cantitatea dintr-un bun şi preţul de piaţă al acestuia. Ea se mişcă de la stânga spre dreapta şi de jos în sus, ceea ce arată că pentru a produce o cantitate tot mai mare de bunuri este nevoie să aibă loc creşterea preţurilor. Deci curba de ofertă are o pantă crescătoare ce se explică prin legea randamentului descrescător, respectiv creşterea costului de fabricaţie pe măsura atragerii de resurse sărace în substanţă utilă (în exemplul considerat, pământ nefertil).









Alături de preţ factorii care influenţează oferta sunt următorii: costul de producţie, preţul bunurilor interschimbabile, organizarea pieţei, factorii subiectivi.
– În general, la baza curbei ofertei unui produs se găseşte curba costului său de producţie. Nivelul costurilor influenţează oferta pentru că micşorarea lor poate stimula producţia dacă preţurile de vânzare rămân constante. Creşterea costurilor poate frâna producţia. Dacă în urma inovaţiilor tehnologice are loc reducerea costurilor la producţia de grâu (dacă celelalte condiţii rămân neschimbate) acest lucru va duce şi la reducerea preţului grâului. Reducerea acestuia va împinge curba de ofertă a grâului în jos spre dreapta ca în figura 4.









Curba ofertei SISI se deosebeşte de curba SS prin preţuri şi costuri mai mici. Creşterea costurilor şi a preţurilor va determina deplasarea curbei de ofertă spre stânga, în sus.
– Al doilea factor important care influenţează oferta este preţul bunurilor interschimbabile. Dacă creşte oferta la produsul A din motive diferite, conducând la reducerea preţului său, atunci acest lucru va atrage după sine, în timp, reducerea ofertei la produsul B (produsul A poate substitui produsul B).
– Organizarea pieţei afectează oferta unui produs deoarece dominaţia monopolurilor pe piaţă duce la creşterea preţurilor bunurilor monopolizate.
– Factori particulari, precum evoluţia timpului probabil exercită o influenţă importantă asupra agriculturii, turismului, etc.


















3. ECHILIBRUL DINTRE CERERE ŞI OFERTĂ
Cererea şi oferta examinate separat se întâlnesc şi se confruntă în realitate pe piaţă rezultând un echilibru al preţului şi al cantităţii. Echilibrul de piaţă se va stabili la acel preţ şi la acea cantitate la care volumul cererii şi al ofertei devin egale.
Combinând datele pentru cererea şi oferta de grâu se obţine tabelul 3.
Tabelul 3
Oferta şi cererea de grâu
Cazuri Preţuri posibile
($/bushel) Cantitatea cerută
(mil. busheli) Cantitatea oferită
(mil. busheli) Presiunea asupra preţului
A 5 9 18 în jos
B 4 10 16 în jos
C 3 12 12 neutru
D 2 15 7 în sus
E 1 20 0 în sus

Graficul corespunzător apare în figura 5.
Echilibrarea ofertei şi cererii pe o piaţă competitivă are loc la preţul la care forţele cererii şi ofertei sunt în balanţă. Acesta este preţul la care cantitatea cerută este exact egală cu cantitatea oferită, sau grafic la intersecţia curbei cererii şi ofertei în punctul E. La un preţ de-asupra punctului de echilibru cantitatea pe care producătorii doresc să o vândă, să o ofere va excede cantitatea pe care consumatorii vor dori să o cumpere, producând un surplus de bunuri şi exercitând o presiune în bloc asupra preţurilor. Similar, un preţ mai mic decât preţul de echilibru va genera o stare de insuficienţă şi cumpărătorii vor fi dispuşi să cumpere la preţuri mai mari, preţul urcând astfel către preţul de echilibru. Deplasarea pe curbele de ofertă şi cerere, desigur va modifica şi echilibrul de piaţă apărând un nou preţ de echilibru şi vânzându-se o altă cantitate de bunuri.




















În cazul în care într-un an producţia de grâu este afectată, curba ofertei se va deplasa spre stânga deoarece se va obţine o cantitate mai mică de grâu. În condiţiile preţului vechi va apare lipsa de produse ceea ce determină creşterea preţurilor. Preţurile la grâu vor cunoaşte o majorare până când se va stabili un nou echilibru de piaţă. Graficul din figura 6 reflectă această situaţie.
Se poate observa că în locul curbei SS a apărut o nouă curbă a ofertei, SISI, care este rezultatul reducerii cantităţii de grâu vândute şi al creşterii preţului. Curba SS se va deplasa de-a lungul curbei DD în sus, nu numai când producţia de cereale va fi compromisă, ci şi atunci când guvernul ia măsuri de limitare a producţiei cu ajutorul diferitelor pârghii (guvernul acordă premii în bani pentru pământul necultivat ş.a.). În consecinţă, dacă se produce o cantitate mai mică de grâu sau porumb, atunci preţul acestor produse va fi mai mare şi consumatorul va asigura prin preţul plătit un venit suplimentar producătorului. Curba de ofertă se poate deplasa şi spre dreapta atunci când cantitatea de grâu vândută creşte, iar preţul scade.












Cunoaşte o deplasare şi curba de cerere. În cazul în care gospodăriile casnice vor intra în posesia unui venit suplimentar şi vor cheltui în plus pentru procurarea grâului, va avea loc deplasarea curbei de cerere spre dreapta. Se constată la început o intensificare a vânzărilor de grâu ceea ce va duce la penuria de grâu. Lipsa temporară de grâu va determina pe termen scurt majorarea preţurilor până când se va stabili un nou punct de echilibru. Graficul din figura 7 reflectă deplasarea cererii. Noua curbă a cererii DIDI a dus la creşterea cantităţii de grâu vândute la un nou preţ, majorat, şi în consecinţă la un nou punct de echilibru.
Este foarte important să nu confundăm mişcările de-a lungul curbei cu deplasarea curbelor. În figura 7 are loc deplasarea curbei de cerere din DD în DIDI de-a lungul curbei de ofertă SS. Deci curba SS nu s-a deplasat. Se poate imagina însă şi situaţia stabilirii unui nou echilibru în condiţiile deplasării curbei de ofertă, provocată de fluctuaţia factorilor care determină oferta.
















În concluzie, se poate spune că mecanismul pieţei reflectat cu ajutorul curbelor de ofertă şi cerere determină preţurile şi cantităţile bunurilor produse şi, în consecinţă, în condiţiile liberei concurenţe rezolvă simultan cele trei mari probleme ale economiei: ce, cum şi pentru cine se produce.










4. MODALITĂŢI DE FOLOSIRE A CURBELOR
DE CERERE ŞI OFERTĂ
Analiza economică întreprinsă cu ajutorul curbelor de cerere şi ofertă este unul dintre cele mai utile instrumente de care dispune economia generală. Vom exemplifica acest lucru cu ajutorul unor cazuri concrete.

Oferta rigidă, neschimbată
Există bunuri, obiecte care cantitativ nu pot fi multiplicate, mărite şi nici înlocuite cu alte exemplare. Un astfel de bun poate fi tabloul unui mare pictor care se găseşte într-un singur exemplar, suprafeţele de pământ care sunt date, limitate, ş.a. În astfel de cazuri oferta este o linie dreaptă verticală ridicată dintr-un punct al axei “cantitate”, nefiind sensibilă la mişcarea preţului, ci numai la cererea care se mişcă de-a lungul liniei de ofertă în sus sau în jos ca în figura 8.













Creşterea cererii în condiţiile ofertei toatle rigide duce la majorarea proporţională a preţurilor în raport cu factori cum sunt: posibilităţile de substituire, caracterul cererii pe care o satisface, etc.

Oferta în condiţiile costurilor constante
Există cazuri când putem mări cantitatea dintr-un bun oarecare fără nici o dificultate, preţul bunului respectiv rămânând constant. Aceasta se explică prin rigiditatea costului unitar în raport cu creşterea sau descreşterea producţiei. Un astfel de bun ar putea fi o resursă naturală abundentă (apa de mare în staţiile de desalinizare) când cantitatea produsă din aceasta nu modifică preţul de vânzare. Oferta în acest caz este o linie dreaptă orizontală, de-a lungul căreia se deplasează cererea ca în figura 9.














Curba de ofertă cu întoarcere
Pentru exemplificare s-a recurs la un caz din domeniul ofertei de muncă. Graficul din figura 10 ilustează acest lucru.
S-a observat că odată cu creşterea salariului oamenii doresc, de regulă, să muncească mai mult. După ce ating însă un anumit nivel al salariului preferă perspectivei creşterii venitului mai mult timp liber şi-şi reduc oferta de muncă.















Se observă că la început salariile orare cresc, ceea ce atrage după sine şi creşterea cantităţii de muncă. După ce s-a depăşit punctul T creşterea salariilor are deja un efect invers: va stimula mărirea timpului liber în dauna cantităţii de muncă depusă.

Cazul costurilor descrescătoare
Cu ocazia examinării curbei de ofertă s-a văzut că ea se mişcă de la stânga spre dreapta şi de jos în sus. Deci, odată cu mărirea cantităţii dintr-un bun oferit spre vânzare cresc şi preţurile, determinate de sporul costului unitar conform legii randamentului descrescător. În practică întâlnim însă şi exemple când preţul nu creşte în urma deplasării ofertei, ci scade. Trecerea de la producţia de unicate sau serie mică la cea de serie mare sau de masă oferă un astfel de exemplu.
La reducerea costului conduce şi progresul tehnologic. În aceste cazuri se produce ca în figura 11 o transalre a curbei şi nu o deplasare în lungul ei.














La început a avut loc deplasarea ofertei SISI de-a lungul curbei cererii DD provocată de trecerea la producţia de masă sau la o nouă tehnologie. În locul lui E a apărut un nou punct de echilibru, EI. Se realizează însă, în acelaşi timp, şi deplasarea curbei cererii de-a lungul curbei de ofertă. Din această cauză preţul nu va scădea prea mult, ci se va stabili la pII, preţ care, ca şi pI, este de asemenea mai mic decât cel corespunzător punctului de echilibru E, dar mai aproape de acesta.








5. INTERVENŢIA GUVERNULUI ÎN ECONOMIE UTILIZÂND CORELAREA DINTRE CERERE ŞI OFERTĂ
În lumea contemporană statul intervine în viaţa economică cu mijloace variate. Cazurile prezentate în continuare sunt mostre ale intervenţiei guvernelor în economie.

Cine va suporta impozitul aplicat la preţul benzinei?
Cu ajutorul ecuaţiilor de cerere şi ofertă se poate calcula exact împărţirea impozitului (introdus în preţul benzinei) între consumatori şi producători. Astfel, guvernul american a stabilit un impozit de 1 dolar pentru fiecare gallon de benzină vândut (1 gallon SUA = 3,785 l). În condiţiile noilor preţuri curba de cerere nu va cunoaşte nici o modificare. Consumatorii sunt dispuşi în continuare să procure o cantitate apropiată de acea pe care au cumpărat-o înaintea majorării preţului la benzină. Deci, curba ofertei va transla de-a lungul curbei de cerere ca în figura 12.














Noua curbă de ofertă SISI este paralelă cu curba SS. Noul preţ va fi 1,90 dolari şi la acest preţ se va vinde o cantitate de 77 miliarde galloane benzină în loc de 100 miliarde galloane înaintea introducerii impozitului. Din impozitul de 1 dolar, 0,90 dolari va fi suportat de consumator, deoarece benzina este un produs cu rigiditate accentuată în raport cu preţul, şi numai 0,10 dolari va fi suportat de producător.
Guvernul poate interveni în funcţionarea pieţei nu numai prin impozite, ci prin stabilirea nivelului maxim sau minim al unor preţuri.

Stabilirea unui plafon al preţului la benzină
Stabilirea plafonului maximal al preţurilor are efecte economice numai dacă acesta se situează sub nivelul preţului de echilibru. În alte situaţii plafonul maximal nu este operant deoarece cererea şi oferta vor determina oricum un nivel maximal al preţului.
Vom examina efectele economice ale stabilirii plafonului maxim al preţului la benzină cu ajutorul graficului din figura 13.












În condiţiile existenţei unui plafon al preţurilor nu are loc echilibrarea ofertei cu cererea. Consumatorii doresc o cantitate de benzină mult mai mare decât cantitatea ce li se oferă. Din cantitatea oferită lipseşte acea care este cuprinsă între punctele J şi K. Această diferenţă este atât de mare, încât un timp îndelungat cererea de benzină nu va fi satisfăcută. Vor fi consumatori care vor rămâne fără benzină şi care ar fi fost dispuşi să plătească 2 dolari şi chiar mai mult pentru un gallon.
În condiţiile când starea economică nu permite creşterea preţului, începe perioada lipsurilor. Se va institui un sistem de distribuire a benzinei pe bază de bonuri, stat la coadă, piaţă neagră, speculă, etc.

Stabilirea nivelului minim admis al salariilor
Nivelul minim admis prin lege al salariului orar este operant numai dacă se află peste nivelul de echilibru al cererii şi ofertei de muncă. În condiţiile când guvernul fixează prin lege nivelul minim admis al salariilor patronii nu vor angaja noi muncitori deoarece salariul stabilit este prea ridicat în raport cu nivelul general al preţurilor şi va genera o scădere a rentabilităţii ramurilor care folosesc muncă de calificare redusă şi necalificată. Astfel multe persoane, în special tineri, vor rămâne fără slujbe, vor deveni şomeri. Această situaţie este prezentată în graficul din figura 14.











Salariul minim, RR, este stabilit la un nivel care depăşeşte cu mult nivelul de echilibru al pieţei libere. Noul punct de echilibru, forţat, este punctul J. Din această cauză numărul muncitorilor figurat prin segmentul JK intră în categoria şomerilor. Desigur, renunţarea la plafonarea salariului ar permite mişcarea de-a lungul curbei SS a ofertei de muncă şi atragerea în producţie de noi muncitori. Deseori măsurile de protecţie socială au şi efecte contrare intenţiilor guvernanţilor.























ÎNCHEIERE
Piaţa reprezintă spaţiul economico-geografic unde se confruntă, la un moment dat, ofertele şi cererile unui bun economic, împreună cu ansamblul agenţilor economici şi factorilor care influienţează starea şi evoluţia lor. Ea include, deci, un anumit obiect, un cadru spaţial şi temporal de referinţă, o stare de confruntare dintre cererea şi oferta bunului care face obiectul său şi un anumit “public” care influienţează transformarea acestei confruntări în acte de vînzare-cumpărare. Rezultă că o piaţă se particularizează prin:
1. Un bun economic dat. Prin bun economic înţelegem un obiect tangibil sau un serviciu netangibil, localizat în timp şi spaţiu, care prin proprietăţile sale funcţionale (fizice, performanţe, servicii etc.) şi imagine (marcă, design, mesaje etc.) poate să satisfacă o anumită nevoie. Acest bun trebuie definit precis. Uneori definiţia lui nu ridică probleme, aşa cum se întâmplă, de exemplu, în cazul zahărului sau altor produse care nu au substituienţi apropiaţi. Alteori, putem alege între mai multe difiniţii date unui bun economic, mai mult sau mai puţin largi. De exemplu, pentru definirea pieţii transporturilor de călători între două localităţi trebuie să precizăm despre ce transporturi este vorba: cu trenul, cu avionul, auto, ori împreună. De regulă, întreprinderile au interesul de a defini bunurile într-o manieră largă, incluzând nu numai cele direct concurente între ele, ci şi cele care sînt susceptibile de a se substitui, pentru că răspund aceleiaşi nevoi. De pildă, pentru o firmă cu comenzi hidraulice, piaţa va fi definită prin instrumentele de comandă în general, inclusiv pneumatice, mecanice, electrice etc.
Din acest unghi se vorbeşte de piaţa produsului (serviciului), de exemplu, a oţelului, a transporturilor de călători etc. Ea arată gradul de pătrundere a acestuia în consum şi se exprimă prin volumul total de vânzări, efective sau potenţiale, într-un spaţiu şi interval de timp date. Piaţa poate fi privită însă şi global, prin totalitatea bunurilor de un anumit fel.
2. Un spaţiu economico-geografic, care desemnează limitele teritoriului de unde provin ofertanţii şi solicitanţii şi unde se întâlnesc dorinţele lor exprimate sub formă de ofertă şi cerere. Nu este necesar ca vânzătorii şi cumpărătorii să se întâlnească fizic, ci doar numai ofertele şi cererile lor. Materializarea acestor întâlniri se poate face direct sau prin comenzi scrise, prin telefon, telex, fax, minitel etc. Cadrul spaţial depinde de posibilităţile de deplasare teritoriale a ofertei şi cererii, care, la rândul lor, depind de factori tehnici, politici, psihologici etc.
3. Un timp “dat”, căci cererea şi oferta se schimbă de la o perioadă la alta, evoluează continuu. Ca urmare, piaţa trebuie neapărat datată.
4. O confruntare dintr-o anumită ofertă şi anumită cerere, adică dintr-o anumită cantitate dintr-un bun specificat pe care unii agenţi economici sunt dispuşi să o cedeze la un preţ dat, contra plată, cumpărătorilor şi o anumită cantitate din acelaşi bun, pe care alţii agenţi sunt dispuşi să o cumpere la preţul respectiv, în momentul considerat. Pentru ca această confruntare să aibă loc trebuie să existe autonomia de decizie a agenţilor economici care apar pe piaţă. Numai aşa apare concurenţa, ca element important al pieţei. Această confruntare se materializează în realizarea efectivă a actelor de vânzare-cumpărare, adică într-un anumit volum şi structură de vânzări.
5. Un ansamblu de “populaţii” capabile să exercite o influenţă asupra vânzărilor bunului considerat. Aceste “populaţii” sunt formate din agenţi economici şi factori generali, care în interdependenţa lor, formează condiţiile ce determină starea şi evoluţia ofertei şi cererii şi a raportului dintre ele.
În concluzie a-şi putea spune, că orice întreprindere întervine pe piaţă atât în calitate de ofertant, cât şi în calitate de solicitant. Dar, după cum s-a văzut, într-o primă aproximare restrânsă, întreprinderile prin intermediul unor atitudini de spirit, ansamblu de metode şi mijloace folosite, în vederea vinderii produsele sale clienţilor finali, au scopul obţinerii unei rentabilităţi. De aceea, piaţa întreprinderii se raportează numai la calitatea sa de ofertant.
Piaţa întreprinderii se referă la spaţiul unde ea este prezentă cu produsele sale, cu prestigiul şi influenţa sa. Prin piaţă, întreprinderea, pe de o parte, depistează nevoile sociale şi-şi fixează obiectivele, strategiile şi tacticile, îşi procură obiectele de consum intermediar, echipamentele, capitalul, serviciile şi forţa de muncă, iar pe de altă parte, îşi exprimă nevoile sale, îşi desface mărfurile şi serviciile şi primeşte sancţiunea obiectivelor, strategiilor şi metodelor folosite. Practic, piaţa, sub toate formele sale, constitue mediul de interacţiune dintre întreprindere şi mediul său extern.





















BIBLIOGRAFIE
1. Eugeniu Hrişcev, “Managementul firmei”, Complexul editorial-poligrafic al A.S.E.M., Chişinău, 1998.
2. Vasile Munteanu, George Medrihan ş.a., “Marketing pentru toţi”, Editura Uniunii Scriitorilor, Editura “Meridianul 28”, 1996.
3. Nicolae Postăvaru, “Curs de marketing”, Editura Bucureşti, 1997.
4. Demetrescu, M.,C., “Mecanismele decizionale în marketing”, Editura Politică, Bucureşti, 1993.
5. Patriche, D., “Marketing industrial”, Editura Tehnică, Bucureşti, 1977
6. Adriana Bădescu, “Management”, Editura Bucureşti: Nemira, 1998