Roma la apogeul imperiului

Trăsăturile ce caracterizează fizionomia materială a Romei imperiale contrastează puternic prin nepotriviri care ar fi ireductibile fără armonizările istoriei şi ale vieţii.
Pe de o parte, numărul considerabil al populaţiei sale ca şi grandoarea arhitecturală si frumuseţea marmoreană a edificiilor sale publice o aseamănă cu marile metropole ale Occidentului contemporan. Pe de altă parte, îngrămădirea la care îşi condamna mulţimea locuitorilor pe un teren inegal şi pe o suprafaţă restrânsă de natura şi de oameni, îngustimea străduţelor încâlcite, absenţa serviciilor edilitare, aglomerarea periculoasă a circulaţiei sale o apropie de acele oraşe medievale pe care le-au zugrăvit cronicarii şi de la care unele oraşe musulmane au păstrat până acum pitorescul seducător şi sordid totodată, anomaliile neprevăzute si forfota anarhică.
In perioada celor două dinastii, Flavii şi Antoninii Roma atinge apogeul ei politic urbanistic şi demografic. In momentul apogeului ei, Urbs Roma s-a extins pe o suprafaţă locuibilă de aproximativ 2000 de hectare, împărţită de Augustus în 14 regiones. Până la mijlocul secolului al II-lea e.n. populaţia ei a cunoscut o linie continuă de creştere. Maxima dezvoltare demografică se înregistrează sub primii antonini, când ea adăpostea aproximativ 1.200.000 de suflete. Este veacul ei de aur, secol când Cetatea lui Romulus e denumită de poeţi “zeiţă a lumii şi popoarelor, inegalabilă în splendoare”. Acum, ”toate drumurile duc la Roma”, pe apă şi pe uscat. Dar aceste căi îi aduceau în primul rând hrana cea de toate zilele. Fundaţia lui Romulus îşi păstra postul de conducător politic al unui vast imperiu, dar ajunsese un oraş parazitar, hrănit cu alimentele aduse din Italia şi din provincii. Nu beneficia cel puţin de o producţie meşteşugărească dezvoltată.
Ca şi în marile metropole capitaliste de azi, la tot pasul ne întâmpină “măreţia sau mizeria”. Casa confortabilă si de lux a celor bogaţi - denumită domus, ocupa un teren mai izolat, avea numeroase încăperi, grădină, opere de artă, etc. Ea se dezvolta în suprafaţă, rareori poseda un etaj şi tabernae la stradă.
Al doilea tip de construcţie locuibilă fusese insula - un fel de “bloc” între patru străzi, dotat cu mai multe etaje, apartamente, cămăruţe de închiriat şi prăvălii la stradă. Este “casa de speculă“ zidită din variate materiale slab legate între ele. Extensiunea ei orizontală nu depăşea 300 de m2 , o suprafaţă destinată susţinerii unei înălţimi de 18-20 metri - o proporţie inacceptabilă de normele arhitecturii antice. In asemenea îngrămădiri de camere îşi duc viaţa cei săraci, acea plebs dornică de pâine gratuită şi spectacole de circ, în continuă restanţă cu chiria pentru patronus. Intr-o “mansardă“ a unui asemenea “bloc“ - furnicar zidit pe colina Quirinalis, locuise şi poetul Martialis, un chiriaş în veşnică luptă cu muştele şi ploşniţele. Marile calamităţi ca incendiile şi mişcările seismice puternice aduceau prăbuşirea acestor şubrede insulae. Cele două tipuri de locuinţe sunt bine păstrate la Ostia şi în oraşele acoperite de Vezuviu. La Roma, le cunoaştem doar din izvoarele poetice ale vremii.
Străzile Romei însumau o lungime de 85 km şi au rezultat din dezvoltarea unui plan urbanistic anarhic. Îngustimea lor, umiditatea, gunoaiele aruncate de locatari, absenţa unor trotuare înalte, lipsa multor canale de scurgere, cotiturile şi pantele, înghesuiala trecătorilor, tarabele cu mărfuri de ocazie puse pe lături si multe altele, le făceau dezgustătoare.
In ceea ce priveşte stadiul educaţiei, culturii şi religiei, acest vast domeniu nu beneficia de o atenţie deosebită din partea statului. Prima scoală de stat s-a înfiinţat numai sub domnia lui Theodosius II (408-450). Cele trei trepte de învăţământ: primar, gramatic-literar şi retoric erau organizate din iniţiativă particulară şi conduse de profesori care învăţau pe elevi “de toate“ , în schimbul unor taxe şcolare destul de substanţiale. Ultimele două trepte deveneau accesibile numai celor cu o bună stare materială. Scrisul, cititul şi puţinele noţiuni de aritmetică se puteau însuşi şi în casă, sub îndrumarea unui membru al familiei sau a unui servus pedagogus. Vremurile lui Cato cel Bătrân severul dascăl al fiului său şi virtuţile Corneliei, austera mamă a fraţilor Gracchi se citau doar ca exemple moralizatoare, când se făcea educaţia copiilor. Ludus litterarius, adică şcoala primară, se putea însuşi şi din practica vieţii publice sau militare. A doua treaptă ar corespunde cu cea “liceală“ şi se dota cu trei dascăli de bază: litterator, grammaticus şi rhetor. Folosindu-se de o metodă formalistă, ei învăţau pe şcolarii trecuţi de 12 ani să recite din marii poeţi apoi să-şi perfecţioneze proza şi vorbirea. Şcolile retorice corespunzătoare universităţilor de azi, erau frecventate de cei foarte bogaţi şi ambiţioşi, dornici de a se remarca prin cuvânt în sălile tribunalelor şi în faţa publicului. Dar magna eloquentia ce şi-o însuşeau de la retori celebri căpăta un caracter fictiv fiindcă dispăruse libertatea politică şi a cuvântului rostit în faţa mulţimii din for .
Măsurarea timpului se făcea cu ajutorul ceasornicelor solare cu apă sau cu nisip, care erau atât de relative încât orele indicate de ele “erau mai neconcordante decât teoriile filozofilor”.
In calendarul Romei, spectacolele şi festivităţile religioase, publice ocupau un larg spaţiu. Cu acest prilej se putea vedea viaţa trândavă a plebei exprimată de Iuvenalis prin binecunoscutele cuvinte : “panem et circenses”. Cursele de care în Circus Maximus , dotat cu o capacitate de 300.000 locuri si spectacolele sângeroase din amfiteatrul construit de către Flavi pentru 80.000 de participanţi cunoşteau o neobişnuită agitaţie din zori şi p¬ână în seară.
In sfârşit, plimbările de plăcere, jocurile de noroc pe mari sume de bani, trândăvia în căzile băilor şi mesele prelungite făceau şi ele parte din programul de “dolce far niente“ a celor lipsiţi de grija zilei de mâine.
Până la urmă, Roma s-a despărţit în Imperiul Roman de Apus şi Imperiul Roman de Răsărit, iar mai târziu s-a destrămat în şi mai multe state. Dar, pentru câtva timp, acest oraş a fost centrul şi piscul lumii, o regină orgolioasă şi pe deplin satisfăcută.