Providenţa divină (pronia)

Dumnezeu a creat lumea prin iubire, iar planul său a avut ca scop fericirea, îndumnezeirea omului şi sfinţirea lumii întregi. Realitatea acestui plan nu era însă posibilă fără grija constantă a Sa pentru fiecare făptură în parte. Această permanentă purtare de grijă a lui Dumnezeu faţă de creaţie poartă numele de providenţă (pronie).
1. Formele de manifestare a providenţei
- Dumnezeu conservă lumea, adică se îngrijeşte ca nimic din ceea ce a creat să nu se distrugă, pentru a-şi putea împlini scopul pentru care au fost create.
- Dumnezeu conduce lumea spre scopul final pentru care a fost creată (mântuirea)
- Conducerea lumii se realizează prin conlucrarea lui Dumnezeu cu întreaga creaţie pentru ca aceasta să-şi activeze forţele proprii conform legilor înscrise în ea. În acţiunea proniatoare nu este implicat doar Dumnezeu ci şi omul, care are un rol foarte important în realizarea binelui şi lupta împotriva răului. Dumnezeu l-a înzestrat de la bun început pe om cu libertate, iar conlucrarea şi conducerea omului de către Dumnezeu nu-i anulează această libertate.
Însuşirea de proniator se atribuie în special lui Dumnezeu Tatăl, dar acţiunea proniatoare este comună tuturor persoanelor Sfintei Treimi.
2. Obiecţia adusă providenţei
Grija lui Dumnezeu pentru întreaga creaţie a fost contestată pornind de la următoarele raţionamente:
a) Dacă Dumnezeu ar purta de grijă în |mod| constant întregii sale creaţii, aceasta ar conduce la încălcarea sau anularea libertăţii omului.
Răspunsul Bisericii: Libertatea este un dar de la Dumnezeu, liber cu adevărat este doar cel care iubeşte pe Dumnezeu şi pe semeni.
b) Dovada faptului că Dumnezeu nu se îngrijeşte de întreaga creaţie este existenţa răului şi a nedreptăţii în lume.
Răspunsul Bisericii: Răul nu a fost creat de Dumnezeu ci a intrat în lume odată cu răzvrătirea îngerilor. Omul creat de Dumnezeu putea să nu păcătuiască însă el şi-a folosit libertatea în sens greşit cedând ispitei celui rău.
c) După creaţie, Dumnezeu S-a retras din lume, fără s-o mai influenţeze (idee care constituie esenţa concepţiei deiste)
Răspunsul Bisericii: Acceptarea concepţiei deiste ar însemna că Dumnezeu se contrazice pe el însuşi. El poartă continuu de grijă întregii sale creaţii şi arată că fără ajutorul lui, omul nu poate face nimic bun: „ Cel ce rămâne în mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără mine nu puteţi face nimic” (Ioan:15:5).