Oraşul medieval – spaţiu al libertatii

Saltul demografic de la începutul celui de-al doilea mileniu a impulsionat producţia si schimburile comerciale, transformând vechile oraşe ale Antichitatii si o mulţime de noi asezari urbane, acum constituie in centre economice.
Noua lume, care atrage forte productive cu deosebire din mediul rural, se arata a fi foarte diversa si, spre deosebire de spaţiul de provenienţa, predispusa unei schimbări permanente. Mai presus de toate, oraşul se arata a fi insa un loc de afirmare a libertatii, de producţie, de schimb, de acumulare de valori si, nu in ultimul rând, de instrucţie. Pentru a se ajunge aici, comunitatile urbane au desfasurat o lupta tenace pentru a sfărâma vechile dependente si a se afirma ca asezari libere de orice opresiune.

O noua societate

Puţine mari oraşe ale Antichitatii au rezistat atacurilor populaţiilor barbare si prabusirii Imperiului Roman. Vreme de inca cinci secole, ele si-au datorat supravieţuirea prezentei intamplatoare intre zidurile lor a unui suveran in trecere spre domeniile vasalilor săi sau unor funcţionari regali interesaţi sa colecteze impozite. Abia instalarea aici a unei resedinte episcopale a oferit o şansa reala de continuitate.
Creşterea demografica de la începutul mileniului al doilea, cu impulsul decisiv pe care l-a dat producţiei si schimbului de mărfuri, a transformat radical oraşele existente si a determinat apariţia altora noi, cu o funcţie preponderent economica.
Noua civilizaţie urbana se nastea la confluenta unui complex de stimulente economice, dar si de grupuri sociale foarte diverse.
Reactivare comerţului nu ar fi fost insa posibila fara progresul agricol al Occidentului. Regiunile intens urbanizate, precum Italia de nord, Germania de nord, si Flandra, Franta nord-estica (unde se desfasoara periodic bâlciurile din Champagne) sunt zone de unde pornesc sau se încheie mari drumuri comerciale. In acelaşi timp, aceste oraşe sunt plasate in mijlocul unor câmpii mănoase, unde agricultura a folosi unelte si tehnici care au produs întotdeauna surplusuri importante. Aici oraşul gaseste atât resursele alimentare de care are atâta nevoie, cat si oameni indrazneti, capabili sa lucreze bine sau sa duca la capăt o afacere.
Intr-un timp relativ scurt, oraşul si-a constituit o societate noua, dinamica si foarte eficace. Alături de aceşti întreprinzători (unii gata sa se imbogateasca, alţii sa-si piardă si ultimul ban) ii putem distinge pe nobilii sau aristocraţii care isi vor construi resedinte urbane, pe negustori, mulţi dintre ei din familii bogate, dar si pe muncitorii calificaţi sau necalificati (având de lucru sau cerşind), pe micii proprietari de pamant sau pur si simplu pe proletari, oameni săraci atraşi de mirajul oraşului, dar departe de a-si fi găsit un rost. Aceasta lume care traiste împreuna este dominata de burghezie (negustori bogaţi, antreprenori, bancheri) si este diferenţiata de puterea banului. Pe lângă averile constituite din bunuri funciare care aparţin nobilimii in general stabile, proprietatile urbane sunt de o mare mobilitate, case, ateliere, pământuri arabile in vecinătatea oraşului, toate trec cu rapiditate dintr-o mana intr-alta.

Libertate si oprimare. Bogaţi si săraci

Persoane atât de diferite unele de altele prin provenienţa sociala, pregătire culturala sau avere se reunesc la începuturile îndepărtate ale oraşului. Locuitorii acestei noi asezari se leagă printr-un jurământ, opusul raporturilor suzeranitate-vasalitate, in mod implacabil ierarhice, constituind o asociaţie de oameni liberi si egali, numita comuna. Afirmarea acestui nou tip de raporturi implica, spre exemplu impozitul proporţional cu venitul. Împotriva seniorilor laici si ecleziastici, mişcarea comunala solicita dreptul, obţinut prin lupta sau negociat cu punga de bani alături de a produce si de a vinde fara nici un fel de îngrădiri. Chartele smulse vechilor stăpâni instituie in oraşe un spaţiu al libertatii, ale cărei proportii nu trebuie totuşi exagerate.
Libertatea opţiunii si a schimbării este in mod cert asigurata. Noului venit in aceasta lume i se oferă cel puţin teoretic şansa de a se ridica prin munca manuala, prin comerţ sau camata. Preponderenta activitatii comerciale nu trebuie sa ne insele. Oraşul este si un imens şantier, unde se construiesc mari edificii (catedrale gotice, primarii, construcţii civile de tot felul), care toate solicita o mare varietate de calificări profesionale (fierari, dulgheri, zidari, sculptori in piatra croitori si cizmari).
In timp, mestesugarii s-au organizat in corporaţii care reglementau prin statute întreaga activitate privitoare la exercitarea unei anumite profesiuni: orare de lucru, calitatea produselor, pedepsirea hoţilor. Obiectivul principal era ca o minoritate de maiştri sa păstreze controlul asupra pieţei. Corporaţiile erau structurate ierarhic, la vârf aflându-se antreprenorii marilor construcţii, proprietarii atelierelor, mesterii. In ce priveşte oamenii de rând, meseriaşii, muncitorii necalificati, aceştia erau platiti deseori sub valoarea muncii prestate, fapt atestat de numeroase surse al timpului.
Personajul central al vieţii urbane este insa negustorul. Patriciatul, pătura conducătoare din marile oraşului ale Occidentului, este alcătuit din membri ai acestui grup social. Ei si-au subordonat marea masa de lucrători salariaţi, mestesugari si mici comercianţi si controlează toate activitatile. Bogatia lor contrastează frecvent cu sărăcia lucrătorilor oprimaţi sau cu mizeria celor obligaţi sa cerseasca.