Hinduismul

Descriere


Hinduismul este o religie care îşi are originile în India şi care încă este practicată de cei mai mulţi dintre locuitorii Indiei, precum şi de cei ale căror familii au migrat din India în alte părţi ale lumii(Africa de Est, Africa de Sud, Asia Estică, Anglia). Cuvântul hindus provine din sanscrită, de la cuvantul “sindhu”(râu, mai precis râul Indus), în secolul V î.Hr. perşii îi numeau pe hinduşi astfel, identificându-i ca cei ce vin din ţara Indusului. Hinduşii îşi definesc comunitatea astfel “cei ce cred în Vedas” sau “cei care urmeză calea(dharma) celor patru clase(varnas) şi trepte ale vieţii(ashramas).”
Hinduismul este o religie importantă în lume, nu doar datorită numarului mare de practicanţi(nr. lor fiind estimat la peste 700 de milioane), dar şi datorită influenţei profunde asupra altor religii în lunga sa istorie, care începe în jurul anului 1500 î.Hr. Influenţa altor religii asupra hinduismului(această religie are o tendinţă extraordinară de a absorbi elemente străine) a contribuit la sincretismul acestei religii – varietatea credinţelor şi practicilor pe care le înglobează.

Texte religioase


Canonul hinduismului este definit de ceea ce fac oamenii, mai puţin de ceea ce gândesc, în consecinţă la hinduşi există o mai mare uniformitate a comportamentului decât a credinţei, deşi puţine practici sau credinţe sunt împărtăşite de toţi. Câteva obiceiuri sunt identice la aproape toţi hinduşii: plecăciunea înaintea lui Brahmans şi înaintea vacilor, considerate animale sfinte, abstinenţa de la carne(în special cea de vacă); şi căsătoria între membrii castei(jati). Majoritatea hinduşilor cântă imnul gaytari la răsăritul Soarelui. Majoritatea credincioşilor o venerează pe Shiva, Vishnu, sau pe zeiţa Devi, dar mai venerează alte sute de zeităţi minore specifice unui anumit oraş, sau chiar unei anumite familii. Deşi hinduşii cred şi fac multe lucruri aparent contradictorii, nu numai la oameni diferiţi, dar şi în viaţa religioasă a unui singur om se observă acest lucru, fiecare individ urmează un anumit tipar care dă formă şi sens vieţii lui. Nu exista o ordine doctrinală sau ierarhică în hinduism, dar complicata ierarhie socială(inseparabilă de religie) dă fiecărei persoane un sentiment de aparteneţă la un întreg.
Autoritatea canonică supremă pentru toţi hiduşii este Vedasul. Cel mai vechi din cele patru Vedasuri este Rig-Veda, care a fost scris într-o forma antică a limbii sanscrite. Acest text, probabil scris între 1300 şi 1000 î.Hr. şi care conţine 1028 de imnuri pentru multe zeităţi, a fost memorat în întregime şi păstrat pe cale orală pâna ăn ziua de azi. Rig-Vedaul a fost întărit de doua alte Vedauri, Yajur-Veda şi Sama-Veda. O a patra carte, Atharva-Veda(o colecţie de vrăji), a fost adăugată ăn jurul anului 900 ă.Hr. Tot în această perioadă au fost scrise cărţi care explicau preoţia şi miturile din spatele ei. Ăncepând cu anul 600 ă.Hr. au fost scise Upanishadurile, acestea sunt meditaţii filozofico-mistice asupra sensului existenţei şi a naturi universului.
Toate aceste cărţi sunt privite drept shruti(ceea ce a fost auzit de la zei), şi nici un cuvânt nu poate fi modificat. Partea practică a hiduismului este conţinută de Smirti(ceea ce este ţinut minte) care este de asemenea păstrat pe cale orală. Nu este interzisă modificare lexicală sau contrazicerea Smirtiului. Smirtiul include două povestiri sanscrite: Mahabharata şi Ramayana, multe Purane sanscrite, cele 18 mari Purane şi multe alte Purane subordonate, şi multe Dharmashastre şi Dharmasutre, dintre care una îi este atribuită lui Manu şi este cea mai frecvent citată.
Mahabharata povesteşte despre un război între fraţii Pandava, Ramayana spune povestea lui Rama care încearcă să-şi recapete soţia furată de demonul Ravana. Aceste poveşti stau alaturi de alte povestiri şi discursuri despre filozofie, lege, geografie, ştiinţe sociale, şi astronomie, astfel încât Mahabharata(are aproximativ 200 000 de rânduri) constituie un fel de enciclopedie şi Ramayana(peste 50 000 de rânduri) poate fi de asemenea comparată cu o enciclopedie. Deşi cele doua scrieri nu se pot data exact se presupune că au fost scrise între 300 î.Hr şi 300 d.Hr. şi au fost continuate după ce au fost traduse în limbile indiene.
Puranele au fost scrise după poveşti, şi multe din ele abordează astfel de teme. Puranele includ de asemenea mituri, ode, filozofii şi ritualuri. Cele mai multe sunt de natuă sectantă; marile Purane(şi unele adiacente) sunt dedicate venerării zeiţei Shiva, Vishnu sau Devi, altele sunt dedicate lui Ganesha, Skanda sau Soarelui. Pe lîngă acestea ele mai conţin şi alte materiale cum ar fi cele cinci panchalakshane ale Puranelor: creerea universului, distrugerea şi refacerea universului, dinastiile zeilor lunii şi ai soarelui, genealogia zeilor şi epocile creatorilor oamenilor.

Filozofie


În aceast bogat material literar este încorporată o complexă cosmologie. Hinduşii cred că universul este o sferă închisă, un ou cosmic, în care se afla numeroase raiuri, iaduri, oceane, şi continente, concentrice, cu India ăn centrul tuturor. Ei cred că timpul este şi trecator – porneşte din epoca de aur(Krita Yuga), trece prin dauă perioade intermediare pâna în prezent(Kali Yuga) – şi ciclic. La sfârşitul fiecărei Kali Yuga universul este distrus de incendii şi inundaţii, şi o noua epoca de aur începe. Viaţa omenească este, de asemenea, ciclică: după moarte, sufletul părăseşte corpul şi este renăscut în trupul altei persoane, animal, plantă sau minereu. Aceasta stare de perpetuuă moarte şi renaştere se numeşte samsara. Calitatea noii naşteri este determinată de meritul sau nemeritul rezultat din toate acţiunile(karma) pe care sufletul le-a făcut într-o viaţa anterioară. Toţi hinduşii cred că sunt influenţaţi de karma, dar cred că aceasta poate fi îmbunătăţită prin pedeapsă sau recompensă, sau prin obţinerea unei eliberări(moksha) de samsra prin renunţarea la toate dorinţelor lumeşti. Astefel hinduşii pot fi împărţiţi în două grupe cei care caută recompensele acestei lumi(sănătate, bogăţie, copii, şi o renaştere bună), şi cei care caută eliberarea din această lume. Principiile primului mod de viaţă sunt extrase din Vedas şi sunt reprezentate azi de hinduism, de religia lui Brahmas şi de sistemul de caste. Al doilea mod prescris de Upanishade, este reprezentat nu numai de culturile sannyasa, dar şi de majoritatea idealurilor ideologice al majorităţii hinduşilor.
Aspectul lumesc al hinduismului avea la început trei Vade, trei clase sociale(varnas), trei stadii ale vieţii (ashramas) şi treei idealuri(purusharthas), idealurile sau nevoile femeilor fiind rar dezbătute în textele antice. Primelor trei Vade le-a fost adăugată Atharva-Veda. Primele trei clase(Brahman, sau preot; Kshatriya, sau razboinic; şi Vaisya sau omul obişnuit) au fost create dupa modelul tripartit al vechii societăţi indiene, ulterior celor trei clase le-au fost adăugate shudras(servitori). Primele trei ashrame erau studentul(branhmachari), proprietarul unei case(grihastha) şi cel ce locuia ăn păduri(vanaprastha). Ei aveau trei datorii: studiul Vedelor, un fiu şi sacrificiul. Cele trei scopuri erau artha(succesul material), dharma(bun comportament social) şi kama(placeri senzuale). Puţin după scrierea primelo Upanishde, în timpul ascensiunii Budismului(sec. VI î.Hr), o a patra ashrama şi un al patrulea scop au fost adăugate: cel care renunţă(sannyasi) al cărui scop era eliberarea(moksha) de celelalte stagii, scopuri şi datorii.
Fiecare din cele două feluri de a fi hindus şi-a dezvoltat sistemele sociale şi metafizice complementare. Sistemul de caste şi filozofia svadharma s-au dezvoltata odată cu calea lumească. Svadharma este credinţa că fiecare om se naşte pentru a face un anumit lucru, să se căsătorească cu o anumită persoană, să mănânce o anumită mâncare etc. şi că e mai bine ca cineva să-şi împlinească propria dharma decât pe cea a altcuiva. Scopul principal al acestui hindus este să facă şi să crească un fiu care să facă ofrande strămoşilor(ceremonia shraddha). Al doilea, hindusul care vrea să renunţe, se bazează pe filozofia unităţii dintre sufletul individului(atman) cu Brahman, sufletul universal al intregii lumi.Se crede că realizarea completă a acestei uniuni este suficientă pentru a-l elibera pe credincios de la renaştere. Multe din idealurile hinduşilor care vor să renunţe au fost încorporate în hinduismul lumesc, în particular dharma eterna(sabatana dharma), un cod etic absolut si general care încorporează toate celelalte dharme. Cea mai inmportanta proprietate a sanatana dharmei, pentru toţi hinduşii, este ahimisa, absenţa dorinţei de a răni, care este folosită pentru a justifica vegetarinismul(deşi aceasta nu include violenţa psihică către oameni sau animale, sau sacrificiie din temple).
Bhagavada-Gita descrie trei cai prin care se poate ajunge la împlinire pe plan religios. Prin karma(sacrificii şi acte rituale), şi prin cunoaştere, jnana(meditaţia asupra sufletului universal), mai târziu fiind adăugatăo a treia cale devotamentul faţă de bhakti, un ideal religios care le cobină pe primele două
Astfel cele două tipuri de hinduşi au reuşit să-şi unească zeităţile: toţi zeii hinduşi(care sunt saguna, cu atribuţii) sunt subordonaţi unui zeu(care este nirguna, fară atribuţii), din care emană toţi. Astfel majoritatea hinduşilor sunt devotaţi unor zei pe care îi venerează în anumite ritualuri şi pe care îi înţeleg ca pe aspecte ale unei realităţi ideale, reflecţia materială este o iluzie(maya) creată de Dumnezeu ca o joacă(lila).
În zilele noastre hinduismul prosperă în ciuda numeroaselor reforme impuse de modernizarea şi urbanizarea vieţii din India.Astfel hinduismul care a susţinut India în secole de ocupaţie străină şi conflicte interne continuă să servească o funcţie vitală în viaţa hinduşilor de astăzi.