Cruciadele

Cauze,împrejurari,preparative.
Operatiunile militare de cea mai mare anvergura pe care le-a întreprins Occidentul medieval,cruciadele au constituit si sub alte raporturi un moment semnificativ al istoriei civilizatiei.Considerate mult timp(pană către 1806) exclusiv sub raportul lor religios,in realitate aceste expeditii au avut drept cauze(si rezultate) elemente de natura diferita-economice,sociale,politice,morale,-desi au fost mobilizate si s-au desfasurat sub lozinca ,,razboiul sfânt”,de eliberare a Ierusalimului si a ,,Sfîntului Mormânt ” de sub ocupatia ,,păgânilor” musulmani.
Cruciadele au avut,drept precedente,contraofensivele lumii crestine-timp de aproape patru secole-in sensul inlăturării dominatiei Islamului.In acest sens,momentele principale au fost :Reconquista din Spania(unde luptaseră si cavalerii francezi in 1064,1073,1088)vazută de papalitate ca un ,,razboi sfânt”şi care,virtual se incheiase la inceputul secolului XIII ;asa-numita ,,epopee bizantina”,razboaiele duse de Imperiul Bizantin contra ofensivei musulmane,îndeseobi intre 960-1030 ;actiunile militare ale marilor oraşe italiene Pisa si Genova,care in 1015 cuceresc Sardinia ocupată de arabi,intinzându-şi controlul şi asupra coastelor Algeriei si Tunisiei ;eliberarea de către normanzi a Siciliei şi a Maltei(1061-1092),după ce acestea fuseseră timp de două secole posesiuni arabe ;în fine,lupta tenace a armenilor de a-şi apăra credinţa şi patria contra musulmanilor.
Nici unul dintre aceste precedente însă nu au constituit premise necesare ale cruciadelor.Pe de altă parte,rezultatele obţinute atunci au fost serios compromise sau ameninţate când,către mijlocul secolului al XI-lea,conducerea spirituala şi politica a lumii trece de la arabi la turcii seldjucizi.Prada incursiunilor lor de jaf au căzut marele oraşe Antiohia,Niceea,Smirna si Ierusalim.
In ajunul primei cruciade,Orientul Mijlociu traversa o perioadă de criza.Cele două imperii musulmane rivale-al turcilor seldjucizi din Siria şi al arabilor fatimizi din Egipt-nu erau in situaţia de a opune un front redutabil unei ofensive organizate a unei armate bine dotate cum era cea a cavalerilor occidentali.Imperiul Bizantin de asemenea :nu putuse opri inaintarea turcilor,armata sa fuseseră distrusă în 1071,însuşi împăratul Romanos Diogenes căzuse prizonier,imperiul işi pierduse multe posesiuni(între care,in 1105,şi Antiohia),in timp ce din nord pecenegii şi normanzii din Sicilia îi creau probleme grele.Teritoriile care îi furnizaseră soldaţi erau acum sub controlul turcilor ;încât, armata n-avea altă soluţie decât să recurgă la mercenari.Împăratul se adresează papei şi câtorva principi din Occident,cerându-le ajutor,ceea ce ar fi constituit,în fond,tot o formă de mercenariat,căci latinii ar fi urmat sa accepte controlul bizantin.
Biserica era,într-adevăr interesată să ia iniţiativa organizării unei mari expediţii militare.Printre altele,spera ca,dupa schisma declarată în 1054,să-şi refacă totuşi influenţa şi să-şi subordoneze Biserica Orientală :ceea ce i-ar fi sporit considerabil nu numai prestigiul(atât asupra prinţilor occidentali cat şi în Răsărit),ci şi veniturile,prin intermediul numeroaselor dioceze care s-ar fi creat.Biserica conta,probabil,şi pe sprijinul material şi eventual militar pe care corpul expediţionar l-ar fi primit din partea Bizantului.
Deocamdată,condiţiile minime trebuiau asigurate la plecare.Mulţi din cavalerii care plecau in cruciadă-precum şi muţi ţărani care îi insoţeau – îşi dăruiau bunurile Bisericii ;sau,şi le lăsau în grija Bisericii(care,între timp,le exploata) ;sau,împrumutau sume de bani,lăsându-şi în gaj pământurile,chiar ştiind ca le rămaneau puţine şanse de a le recupera.Obiectivul declarat al papalitaţii organizând o cruciada era acela de a da posibilitatea pelerinilor să viziteze Sf.Mormânt :deci,de a-l elibera de sub stapanirea ,,păgânilor ”.Grupuri masive de pelerini,formate din sute si chiar mii de persoane(astfel ,in 1026-1027 vizitează Palestina un număr de 700 de pelerini,între care erau şi mulţi cavaleri normazi.Guillame,conte de Angouleme ,conduce de asemenea şi un număr mare de pelerini.Tot atât de masiv a fost şi grupul din 1033.Iar in 1064-1065,grupul german condus de Gunther,episcop de Bamberg,număra 7000 de pelerini(dupa alte surse,12000),din care s-au reîntors 2000.),întorcându-se din Palestina informau creştinătatea din ţările lor asupra persecuţiilor la care erau supuşi acolo creştinii,întreţinând pe această cale o stare de spirit,în sensul dorit de Biserică.
Dar,pe langă interesele papalităţii şi pe langă starea de spirit creată in rândurile mulţimilor,au mai acţionat -devenind prin urmare,şi ele cauze ale expediţiilor cruciaţilor-şi interese profane,pur practice,în afară unor considerente(subiective,dar reale) de ordin religios-mistic.Regii si marii baroni feudali urmareau ca,prin participarea la cruciade,să-şi sporească posesiunile şi să-şi consolideze influenţa politică şi militară.Micii feudali,cavalerii-forţa militară principală a detaşamentelor de cruciaţi-ramaseseră,mulţi dintre ei,fără feude,-din cauza sistemului de moştenire care prevedea ca un feud să treacă numai în stăpânirea fiului mai mare,ceilalţi fiind excluşi de la moştenire- ;or,in ţarile din Orientul Mijlociu,posibilitaţile câştigării unor mari domenii păreau a fi nelimitate.Negustorii marilor oraşe din Occident erau şi ei interesaţi de să-i elimine pe rivalii lor bizantini.Garanţia le-o ofereau expediţiile cruciaţilor,pe care deci primii aveau interesul să-i ajute,punându-le la dispoziţie bani,alimente şi corăbii de transport.
În sfarşit,pentru marea masă de ţarani,a pleca în cruciada însemna a scăpa de sărăcie şi de grelele obligaţii feudale,de foamea cauzată de iernile aspre şi de numeroşii ani de secetă ;însemna a scapa de jafurile la care erau supuşi în fiecare an de razboaiele dintre feudali,precum şi de teribilele epidemii de care suferise îndeseobi Franţa în ultimii ani.În schimb,în îndepartatele ţari ale Orientului îi aştepta o viaţa liberă şi îmbelşugată,aşa cum o prezentau negustorii şi pelerinii în relătarile lor,şi cum o visau ţaranii…Cei care plecau în cruciada erau liberi să-şi părăseasca stăpânii,erau scutiţi de dări şi de plata cametei,datoriile lor erau amânate,erau dezlegaţi de jurământul facut creditorilor lor.Biserica le acorda dreptul de a fi judecaţi numai de forurile ecleziastice,nu de cele senioriale,le promitea protecţia bunurilor şi a familiilor lor,iertarea păcatelor săvârşite ;iar celor care vor muri în ,,razboiul sfânt”,fericirea raiului…

Spiritul de cruciadă,itinerariile,călătoria.
De fapt,fenomenul cruciadei nu era un fenomen nou,ci ,,rezultatul unui ansamblu de idei şi de practici îndelung meditate in decursul secolelor precedente”.Astfel era,de pildă, ,,locul din ce în ce mai important pe care îl lua Ierusalimul în spiritualitatea Occidentului medieval.Încă din primele secole ale creştinismului numele Ierusalimului a fost încărcat cu diverse interpretări şi alegorice”.Încat,încă din secolul al IV-lea s-a manifestat dorinţa creştinilor din Occident de a vizita pentru a vedea cu ochii lor locurile în care a trait şi a pătimit Iisus.Reîntorşi din lunga lor călătorie,pelerinii aduceau cu ei-începând chiar cu secolul V-numeroase şi felurite relicve,a caror veneraţie nu făcea decât să sporească şi mai mut dorinţa miilor de credincioşi de a vizita Locurile Sfinte.
După anul 980,valurile de pelerini s-au succedat într-una,din ce în ce mai numeroase ;unele luând forma unor adevărate expediţii organizate ,-cum a fost pelerinajul din 1025-1026,care a reunit nobili si ecleziastici din vestul Franţei şi din regiunile rhenane ;altele-îndată dupa 1054-erau expediţii formate din mii de pelerini,mulţi dintre ei înarmaţi şi trebuind uneori să poarte adevărate lupte contra musulmanilor,cum a fost cazul expediţiei din 1054,însumând peste 3000 de pelerini comandaţi de episcopul de Cambrai ;în îndeseobi pelerinajul colectiv-numărând între 7000 şi 12000 de persoane,după mărturiile contemporane-întreprins în 1064-1065-organizat şi condus de un grup de episcopi germani,în frunte cu episcopul Gunther din Bamberg.
În aceasta atmosferă de veneraţie din ce în ce mai intensă a Locurilor Sfinte,fireşte ca profunda pietate a creştinilor devenea tot mai revoltată de pângărirea pe care o reprezenta stăpânirea acelor locuri de catre pagânii musulmani.Or,această stare de pângărire a Sf.Mormant însemna,în ochii credincioşilor,o pedeapsa a Cerului abătută asupra creştinilor pentru păcatele lor.Iar,,spiritul de cruciadă,într-adevăr,decurgea în mare parte din dorinţa de penitenţa şi de ispaşire a păcatelor.Prin acestea,cruciada se situeaza în prelungirea directă a pelerinajului.A porni pe un drum lung şi greu către o ţara îndepărtată şi duşmănoasa,a suferi de foame si de sete,a înfrunta o mulţime de primejdii în numele lui Hristos,aceasta era soarta pelerinului medieval,dar şi a cruciatului”-remarcă istoricul P.A.Sigal.A suferi şi a lupta pentru Hristos :,,Valoarea purificatoare atribuita cruciadei explica faptul că ea a putut fi considerata ca o formă de penitenţă,şi chiar ca un echivalent al procesului penitenţial,ca un substitut al penitenţei”.
Pe de altă parte,expediţiile cruciaţilor ,, au fost întreprinse într-un adevărat spirit de <>,pentru a apăra creştinătatea împotriva musulmanilor.Iar cruciaţii care cădeau în luptă erau încredinţaţi,asemenea martirilor creştini,că vor ajunge în rai.Creştinătatea occidentală,în ceea ce priveşte concepţiile sale,parea a fi mai aproape de Islam decât creştinătatea bizantină,-care respingea principiul insuşi al razboiului sfânt şi refuza să acorde soldaţilor căzuţi în luptă coroana de martir.
Plecarea in cruciadă era de obicei fixata pentru jumătatea lunii august,după strângerea recoltei şi asigurarea proviziilor necesare pentru lungul drum către Ţara Sfânta.Cruciaţii plecau insoţiţi de femeile lor şi de copii.,,Nimic nu este mai induioşător decât aceşti oameni care şi-au potcovit boii precum caii şi i-au injugat la o caruţa cu două roţi pe care au încărcat sarăcăcioasele lor bagaje şi copiii cei mai mici ”scrie cronicarul timpului Guibert de Nogent.Ca să-şi mai facă curaj, oamenii cântau în timpul drumului cântece religioase.De ficare dată când vedeau un castel sau un oraş,oamenii întrebau dacă au ajuns la Ierusalim ?Gloata de cruciaţi,de obicei însoţită de caţiva preoţi şi cavaleri,erau înarmaţi doar cu topoare,lopeţi şi ţepuşe.
Nu arareori printre cruciaţi se formau bande de jefuitori,dar conducătorii încercau să introducă o oarecare ordine.Impăratul Frederic Barbarossa,conducătorul cruciadei a treia(1187),interzice înjuraturile şi blestemele,precum şi jocurile de noroc ;interzice în rândul cavalerilor veşmintele somptuoase,blanurile şi bijuteriile,precum şi prezenţa femeilor,-cu excepţia spălătoreselor şi a femeilor bătrâne.Luptătorii nu erau înrolaţi decât dacă işi procurau singuri armele şi îşi asigurau hrana pe timp de un an.
Pe uscat,itinerariul clasic al cruciaţilor trecea din Occident de-a lungul Rinului şi a Dunării,traversa Campia Pannonică,apoi regiunea balcanică,trecând prin Belgrad,Sofia,Adrianopol,pană la ţărmul Bosforului ;apoi,din Constantinopol treceau in Asia Mica,până ajungeau la Ierusalim.
Dar erau posibile şi alte itinerarii.Chiar incepând cu prima cruciada cavalerii din sudul Frantei traversau Alpii,nordul Italiei,iar din Dalmaţia,trecând prin Durazzo şi coasta Albaniei,se îndreptau spre Constantinopol.-O alta rută terestră,urmată de cruciaţii anglo-normanzi chiar de la sfarşitul secolului al XI-lea,traversa Franţa,Alpii,străbătea Italia până la Bari şi Brindisi,de unde cruciaţii se îmbarcau şi ajungeau la Durazzo şi Ochrida.
Traseul era lung,drumul până la Constantinopol dura cel puţin patru luni şi jumătate(dar trupelor lui Frederic Barbarossa le-au trebuit zece luni pentru a ajunge de la Regensburg până la strâmtoarea Dardanele).Durata atat de prelugită a călătoriei se explică prin mijloacele de transport precare(cu exceptia celor ale marilor seniori),prin drumurile foarte prost întreţinute,prin dificultăţile traversării munţilor şi a văilor mlăştinoase,prin lipsa sau prin raritatea podurilor.Bandele înarmate de cruciaţi jefuiau tările pe care le străbăteau,încât erau necesare lungi tratative pentru a li se permite cruciaţilor să traverseze chiar şi teritoriile creştine,bizantine(cruciada a patra s-a transformat de-a dreptul într-un război contra Bizanţului).Din aceste motive,itinerariile maritime erau net preferabile celor terestre.
De aceea,încă din anul 1099 orasul Pisa echipeaza 120 de corăbii pentru a participa la prima cruciadă,sub ordinele episcopului său.In anul următor,veneţienii trimit o flotă de 10 corăbii cu cruciaţi ;iar în 1122,o altă flotă de nu mai puţin de 300 de nave,sub comanda dogelui.
Dar nu numai corăbiile italiene parcurgeau acest itinerar.In 1190,de pildă,o escadra engleza pornită din porturile Marii Manecii îl îmbarca la Messina pe Richard Inima de Leu şi cruciatii săi,ajungând în luna iunie a anului următor la Tyr,dupa ce în trecere cuceriseră Ciprul de la bizantini.Durata traversării era incertă : 20 de zile de la Marsilia la Alexandria,40 de zile de la Marsilia la Acra,33 de zile între Marsilia şi Cipru.
Pe aceste nave,cruciaţii călătoreau într-o înghesuiala de neînchipuit.,,Uneori numărul lor trecea de o mie pe o singură corabie,-care de obicei avea doua punţi,măsura cam 30 de metri lungime,şi cam 12 m lăţime,iar înălţimea de aproximativ 5 metri.În suprastructurile navei denumite,,castele”,care se aflau la pupa şi la prova navei,erau plasaţi călătorii de rangul cel mai înalt.Ceilalţi, erau instalaţi într-un cadru extrem de redus şi din ce în ce mai neconfortabil pe măsura ce cobora spre fundul navei,unde oamenii se amestecau cu animalele(în special caii).Numai persoanele de rang înalt aveau dreptul la o masă adevărată ;ceilalţi erau hraniţi prost,tot timpul cu acelasi fel de mâncare.Cruciaţii trbuiau să ducă lupte şi pe mare,când corabia lor era atacată de piraţi ;alteori,pe uscat,luau parte la bătălii pentru cucerirea vreunui port musulman.
La toate aceste mizerii se mai puteau adăuga şi bolile teribile,care nu îi cruţau nici pe conducatorii cruciadelor :Sf. Ludovic a murit de ciuma sub zidurile Tunisului ;iar Baudoin IV,regele Ierusalimului,a murit de lepra,după o lunga si grea agonie,la varsta de 24 de ani.


Asa-numita ,,cruciada a saracilor”
In 1074,cand turcii seledjucizi au invadat Imperiul Bizantin şi Siria,masacrând populaţia,distrugând sau profanand bisericile si luand in sclavie mii de crestini,papa Grigore al VII-lea si-a exprimat intentia de a organiza o expeditie pentru eliberarea Ierusalimului,facand apel la principii crestini.Zece ani mai tarziu,papa Urban al II-lea a lansat la Conciliul din Clermont(7 noiembrie 1095) apelul ca episcopii si abatii sa predice cruciada si ,,sa-i convinga pe toti,oricarei clase sociale apartineau,cavaleri sau pedestrasi,bogati sau saraci ”sa porneasca sa elibereze Tara Sfanta ; ,,aici ei erau necajiti si saraci ;acolo ei vor fi fericiti si bogati”.Urban al II-lea a continuat sa predice cruciada in mai multe orase din Franta.Totodata,a numit ca sef(nu militar ci spiritual)al expeditiei pe episcopul Adhemar de Monteil(prin aceasta,Urban a II-lea intelegea sa rezerve paplitatii conducerea cruciadelor si,ca atare,teritoriile care urmau sa fie cucerite sa intre in patrimoniul sau).
Predicile in favoarea cruciadelor au gasit un ecou imens in masele largi populare,impinse la disperare de mizerie sau fanatizate de predicile,de promisiunile si de perspectivele unei vieti mult visate.Nerabdatori,fara sa astepte termenul fixat pentru plecarea peste sase luni,a cavalerilor,mii de tarani din nordul si sudul Frantei si din Germania apuseana,multi din ei insotiti de femei,copii si batrani,in care cu boi sau pe jos,neinarmati,cu provizii insuficiente si fara bani,au pornit ,,spre Ierusalim”.In randurile acestei multimi,dezorganizate si nedisciplinate,se aflau si multi oraseni saraci,calugari fugiti din manastiri,pelerini,aventurieri,vagabonzi,talhari,criminali si cativa cavaleri-briganzi.
O prima gloata de 15000 de oameni,condusa de Petru Eremitul,un calugar din Amiens,a traversat Germania,Ungaria,intrand pe teritoriul bizantin,in Serbia(unde au jefuit Belgradul),Bulgaria si au ajuns pe malul Bosforului.Mutimea aceasta eterogena,anarhica si infometata,jefuia orasele si satele prin care treceau,chiar si dupa ce guvernatorul bizantin i-a asigurat hrana.Drumul a durat trei luni,de foame ;de foame,de boli si in ciocnirile cu populatia si cu armata,mii de oameni au pierit pe drum.
Un alt grup pornit din nordul Frantei sub conducerea altui predicator,Gaunthier-sans-Avoir(un nobil sarac,se pare),urmand acelasi itinerar s-a intalnit cu Petru Eremitul langa Constantinopol unde,la fel ca primul grup au continuat sa jefuiasca suburbiile orasului.Dupa ce i-a sfatuit sa astepte sosire cruciatilor cavaleri si in fata refuzului lor si a dezordinilor continui,imparatul Alexios Comnen i-a transportat pe celalalt mal al Bosforului.Aici,25000 de pelerini-cruciati(intre care,nici 500 de cavaleri)au pornit sa ia cu asalt Niceea,fiind insa masacrati de turci.Cei 3000 de supravetuitori au fost salvati de flota bizantina si adusi la Constantinopol.
Multimi asemanatoare ca indisciplina si compozitie au pornit,concomitent cu primele,din regiunile Germaniei.Gloata de 12000 de oameni,condusa de Volkmar,ajungand la Praga a masacrat populatia evreiasca a orasului,fiind la randul ei exterminata de locuitorii pe care incercau sa-i jefuiasca.O alta banda de 15000 de oameni,sub conducerea lui Gottschalk,coborand si jefuind Ungaria,a fost masacrata de trupele regelui.
In fine,banda condusa de cavalerul-brigand Emich von Leisingen si-a inaugurat ,,cruciada”pradand si ucigand in masa populatia evreiasca din orasele renane(Mainz,Koln,Trier,Speyer,Worms),-pentru ca pe teritoriul Ungariei sa fie exterminata si banda lui Emich.
Aceste miscari anarhice de mase populare dezorganizate,improriu numite uneori ,,cruciada saracilor”,nascute sub influenta unei primejdioase agitatii demagogice religioase,care prin actiuni reprobabile au compromis insasi ideea de cruciada si care au terminat intr-un mod atat de lamentabil,nu au nimic comun cu expeditiile feudalilor care au urmat,bine organizate si metodic conduse.Dar mase eterogene de necombatanti,formate din pelerini,saraci,tarani,mici negustori,clerici si calugari,au insotit in continuare trupele cruciatilor,creandu-le dificultati si probleme,fiindu-le totusi de ajutor si in anumite operatiuni militare.Mai ales insa aceste mase populare impulsionau,sau chiar ii sileau pe cavaleri sa-si urmareasca obiectivul stabilit,cand feudalii isi iroseau timpul si fortele in ambitii,rivalitati si interese personale.






Reprobabila cruciadă a patra

Expeditia condusa de cei trei suverani mai puternici ai Europei nu reusise sa elibereze Ierusalimul.Intre timp,marele sultan Saladin murise(1193).Papa Inocentiu al III-lea anunta o cruciada chiar in anul urcarii sale pe tronul pontifical.Predicatorii sai au obtinut adeziunea unora dintre cei mai mari feudali flamanzi,italieni,francezi(acestia din urma constituind elementul preponderent).Papa incredinta marchizului Bonifaciu de Monferrato conducerea expeditiei.Cu totii erau de acord ca,de aceasta data,baza cea mai potrivita pentru a porni operatiunile militare avand ca obiectiv Ierusalimul nu este Asia Mica,nici litoralul palestinian,ci nordul Egiptului.
Cruciatii incepura tratativele cu Venetia pentru transportarea unei armate calculata la un efectiv de 4500 de cavaleri,9000 de scutieri si 20.000 de pedestrasi, cu hrana lor pe timp de un an.Inainte de imbarcare(armata se adunase la Venetia),cum suma stabilita nu poate fi achitata-caci o parte din cruciati se imbarcasera la Marseille-venetienii n-au acceptat sa-i transportate decat cu conditia ca cruciatii sa cucereasca mai intai orasul crestin Zara de pe coasta dalmatiana,rivalul comercial al Venetiei.O parte din cruciati nu au acceptat acest targ,care sacrifica un oras crestin !Inocentiu al III-lea,indignat de manevra infama a unor negustori cupizi,i-a excomunicat.Cruciatii au cucerit Zara.
Al doilea act de deviere a expeditiei cruciatilor a urmat imediat :propunerea sustinuta de venetieni,de a-l ajuta pe imparatul bizantin detronat Isac al II-lea sa-si recapete tronul-in schimbul unei sume enorme oferite cruciatilor,a unei armate de 18000 de oameni si a restabilirii unirii Bisericii bizantine cu cea romana.Din nou papa dezaproba asaltarea unui oras crestin.Dar energicul,abilul,batranul doge Enrico Dandolo(avea 80 de ani) sustine ideea :in loc de a-i transporta pe cruciati in Egipt-cu care venetienii intretineau excelente relatii comerciale-prefera sa-si consolideze pozitia amenintata de concurenta comerciala a Pisei si Genovei,obtinand un punct comercial de importanta decisiva cum era Constantinopolul.La 1 octombrie 1202,o flota de 480 de corabii venetiene ridica ancora.Primul care debarca fu dogele.Cruciatii ajung in capitala Imperiului,Isac al II-lea este reintronat,apoi peste sase luni din nou detronat.Deci,cruciatii nu mai pot obtine ceea ce li se promisese.Incep asediul orasului-fara a tine seama de interdictia papei-si la 12 aprilie 1204 Constantinopolul este luat cu asalt.
E adevarat ca occidentalii platea acum bizantinilor o veche polita :lunga serie de tradari,de perfide manevre diplomatice,de ostilitati de toate felurile,manifestate(cu sau fara temei) impotriva apusenilor.Cucerirea Constantinopolului de catre cruciati era-dupa expresia lui R. Grousset-o consecinta logica a acestor acte din trecut.Dar aviditatea lipsita de orice scrupul a venetienilor,comportarea cruciatilor dupa cucerire,jaful oribil care a urmat(noua zecimi din tezaurul bazilicei San Marco din Venetia,precum si cei patru cai din bronz aurit,provin din acest jaf)-asemenea caruia Roma nu suferise nici de pe urma gotilor si vandalilor-ramane un din paginile cele mai condamnabile ale istoriei si civilizatiei medievale.
Dar cucerirea Constantinopolului de catre cruciati a fost denumita o eroare si ,,o crima istorica”-cum s-a spus.Cruciada a patra,facand jocul musulmanilor,a distrus intr-o masura considerabila forta politica a Imperiului bizantin.
Pe teritoriul Imperiului,cruciatii ramasi(majoritatea s-au intors in tarile lor,incarcati de prada) au creat mici si efemere state feudale :un regat al Thesalonicului,fondat de Bonifaciu de Monferrato ;un ducat al Atenei(format din regiunile Attica si Beoţia),trecut apoi in mainile mercenarilor catalani ;in Peloponez,un principat al Moreei,intrat mai tarziu sub suzeranitatea casei de Anjou din Napoli,fara a mai vorbi de senioriile venetine din Arhipelag.Atacat de bizantini,in 1261 acest artificial ,,Imperiu latin”,lipsit de o baza etnica,istorica sau religioasa,s-a prabusit.
Marele beneficiar al cruciadei a patra a fost Venetia.Trei optimi din Constantinopol,un intreg cartier,insula Creta,insulele ioniene,o parte din Peloponez,din Eubea,din insulele Marii Egee,etc.,au devenit posesiuni venetiene.Primul care i-a acuzat pe venetieni de deturnarea cruciadei a fost papa Inocentiu al III-lea.,,Voi ati schimbat si ati facut sa abata armata crestina de la drumul cel bun pe drumul cel rau”-le scrie papa intr-o scrisoare.-,,Fara Venetia,cruciada n-ar fi fost deviata ;fara cruciada,Venetia nu si-ar fi putut fonda imperiul sau in Orient”(C.Morisson).
Efectul final al cruciadei a patra-care a deturnat,in mod deschis,insasi ideea de cruciada-a fost ruptura definitiva a unitatii crestine marcand totodata si motivul esecului final al cruciadelor.