28 февр. 2011 г.

Republica Democratică Moldovenească de la Independenţă la Unirea cu România.

RDM a fost înfiinţată la 2 dec 1917 pe teritoriul Basarabiei, prin proclamaţia Sfatului Ţării. Proclamarea RDM s-a făcut în condiţiile revoluţiei ruse din 1917. Iniţial RDM a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar la 24 ian 1918 şi-a proclamat independenţa. În condiţiile anarhiei existentă datorită revoluţiei ruse, conducătorii RDM (Ion Inculeţ, Nicolae Codreanu, Ion Pelivan, Nicolae Sacară) au cerut sprijin p/t restabilirea ordinii de la generalul rus Scerbacev, comandantul armatei ruse de pe frontul românesc. Cum acesta nu avea ostaşi disponibili, armata rusă fiind şi ea în stare de anarhie la acea vreme, a înaintat cererea respectivă aliaţilor români. Ca urmare a acestei cereri, în ianuarie 1918 armata română a intrat în Basarabia. Pînă la urmă bolşevicii au fost nevoiţi să părăsească Basarabia. La 13 ian 1918 armata română a intrat în Chişinău. Evenimentul care a marcat hotărîtor evoluţia politică a spaţiului dintre Prut şi Nistru în primele luni ale anului 1918 a fost proclamarea independenţei Ucrainei. Ca urmare a acestui fapt, la 22 ian 1918 Sfatul Ţării s-a văzut nevoit să voteze independenţa RDM în unanimitate, publicată - în mod simbolic - la 24 ianuarie 1918. Proclamarea independenţei Basarabiei trebuie privită ca o concluzie logică a faptului că Ucraina a tăiat din punct de vedere geografic orice punţi de legătură ale Basarabiei cu Rusia, Abia de acum încolo, după proclamarea independenţei, mişcarea naţională basarabeană intră în faza sa ,,unionistă”: problema unirii  cu Ro se va pune în mod hotărît în paginile ,,Cuvîntului Moldovenesc”, iar revista ,,Ardealul”, editată de către ardeleanul Onisifor Ghibu, se va denumi ,,România Nouă”. O serie de deputaţi ai Blocului Moldovenesc şi ai Fraţiunii Ţărăneşti, între care s-au evidenţiat Ion Pelivan, Pan Halipa, Ion Inculet, Daniel Ciugureanu, Ion Buzdugan, ş.a., a început o intensă activitate de negociere a viitoarei uniri politice cu Ro la Iaşi şi la Bucureşti şi, totodată, o muncă de convingere a restului deputaţilor Sfatului Ţării, astfel încît unirea să nu pară a fi o simplă anexare din partea Ro, care avea trupe militare în Basarabia, ci o unire liber consimţită  de populaţie prin votul reprezentanţilor ei din Sfatul Ţării. La 22 feb 1918 au început intense tratative germano-române asupra unirii Basarabiei cu Ro, la care au fost invitaţi I. Inculet şi D. Ciugureanu, iar vizitele celorlalţi fruntaşi basarabeni la Iaşi s-au înmulţit la începutul anului 1918. Subiectul lor, şi anume, aspectele viitoarei uniri au fost amplu dezbătute cu oficialii români şi cu reprezentanţii Antantei. În fine, ultima piedică în calea înfăptuirii unirii, legată de venirea guvernului Alexandru Marghiloman în fruntea ţării, a dispărut după ce reprezentanţii diplomatici ai Antantei au dat asigurări liderilor basarabeni că aprobă Unirea chiar şi cu un guvern conservator la putere în Ro. La 27 martie 1918, în prezenţa  reprezentanţilor cabinetului român, a înceaput sedinţa istorică a Sfatului Ţării prezidată de Ion Inculeţ. Declaraţia Blocului Mold, constituind Rezoluţia de unire a Basarabiei cu Ro a fost votată cu 86 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 abţineri, în absenţa a 13 deputaţi. Unirea, a constituit un act istoric, o necesitate a momentului, şi a fost realizată de către reprezentanţii boerimii naţionale, de către Partidul Naţional Moldovenesc, de către toate elitele Basarabiei şi de către clasa politică din Ro; toate au folosit în acest scop revoluţia rusă drept pretext, iar Sfatul Ţării drept instrument de realizare. Iar tratatul de la Paris (1920) va confirma unirea Basarabiei cu Ro.
Share:

0 коммент.:

Отправить комментарий

Общее·количество·просмотров·страницы

flag

free counters

top

Технологии Blogger.