Ocupaţia militară sovietică a Europei de est.

Europa de Est, la conferinţa de la Ialta era dată, pe mîna lui Stalin, liderii celor 3 puteri ale coaliţiei antihitleriste, Roosevelt, Churchill şi Stalin, se întâlneau, pentru a-şi împărţi între ei lumea postbelică, deschizând pentru popoarele Europei răsăritene unul dintre capitolele cele mai negre ale istoriei lor. Desfăşurate la insistenţele lui Stalin, convorbirile au avut loc în condiţiile când Uniunea Sovietică se găsea într-o poziţie de forţă după străpungerea hotărâtoare a liniilor germane pe frontul din răsărit. Liderul de la Kremlin căuta să extindă influenţa totalitarismului roşu în ţările învecinate, în vreme ce Roosevelt urmărea să obţină sprijinul Armatei Roşii în războiul împotriva Japoniei. De aceea era mai puţin preocupat de soarta Europei. Cât despre România, Churchill probabil nu a avut ceva de obiectat, dat fiind că el a fost acela care, în octombrie 1944, cu cinci luni înainte de întâlnirea de la Ialta, îi propusese lui Stalin, la Moscova, faimosul târg al procentelor, în baza căruia România era cedată, în proporţie de 90 % influenţei sovietice. La Ialta, s-a perfectat împărţirea Europei, statele din estul continentului, intrând sub sfera de influenţă sovietică. In consecinta, este necesar sa luam in considerare modul in care comunistii, nesemnificativi din punct de vedere numeric la inceput, au acaparat puterea: in prezenta Armatei Rosii care ocupa România, Bulgaria, Ungaria, partea estica a Austriei si teritoriile germane dintre Elba si linia Oder-Neisse. Ea era insa prezenta, ca tara cobeligeranta si aliata, in Polonia si Cehoslovacia. Numai in Albania si Iugoslavia nu se facea simtita prezenta trupelor sovietice, intrucât eliberarea acestor doua tari s-a facut de catre propriile forte militare de rezistenta, in majoritate comunisti.Rezistenta antisovietica din tarile est-europene s-a desfasurat insa fara succes. Fortele democratice, reprezentantii fostelor partide de guvernamânt care doreau mentinerea pluripartidismului si garantarea alegerilor libere au actionat fara a sti hotarârile marilor puteri in privinta Europei de Est. Incercarile acestora de a cere ajutor tarilor occidentale, Statelor Unite, era de fapt un „strigat in pustiu". Au urmat o serie de arestari si procese in România, Ungaria, Polonia si chiar in Cehoslovacia si Croatia, deportari in URSS, masacre in rândul populatiei civile. Un alt element care a favorizat succesul comunistilor a fost starea de ruina a economiilor tarilor din Est dupa razboi. Pierderile umane au fost si ele considerabile. Potentialul industrial, caile de comunicatie erau in mare parte inutilizabile. In Germania si tarile invinse ceea ce nu a fost distrus a fost demontat si recuperat de catre ocupantii sovietici cu titlu de „reparatii de razboi". Si nu in ultimul rând, este vorba de populatia civila, epuizata moral si psihic de cei cinci ani de razboi teribil, ca urmare gata sa accepte orice schimbare care le-ar fi putut reda speranta pentru conditii normale de existenta. Transformarile produse in perioada 1944-1948 in Europa de Est au condus la acelasi rezultat: preluarea puterii de catre Partidele comuniste, aliate sau nu cu alte forte politice simpatizante si stabilirea, in acest fel, a „democratiei populare". In Albania, Bulgaria si Iugoslavia accesul la putere al comunistilor si aliatilor lor s-a realizat repede. La finele anului 1945 in aceste tari regimul comunist era deja puternic si ireversibil implantat. În ciuda nemulţumirilor crescânde faţă de stabilirea “cortinei de fier” şi a intransigenţei sovietice din cadrul ONU, administraţia Truman a rămas dispusă să colaboreze cu Uniunea Sovietică invitîndo să se alăture partenerilor de coaliţie est-europeni la un program comun de reconstrucţie cu sprijin american – Planul Marshall. Odată cu refuzul sovietic de a coopera, împărţirea Europei şi formarea celor două blocuri militare a devenit inevitabilă. Pentru a se opune expansiunii sovietice, conducerea americană s-a hotărât în 1947 să dea ajutor economic statelor europene ameninţate de colapsul economic, să atragă cele trei zone germane vestice de ocupaţie în procesul de refacere, recunoscând totodată împărţirea provizorie a Germaniei. Conducerea sovietică a reacţionat la deciziile americane intensificând sovietizarea brutală a zonei germane de ocupaţie şi a Europei de Est. Războiul rece a fost urmare dorinţei celor două mari puteri de a-şi impune supremaţia mondială. Existau, de asemenea, importante deosebiri ideologice: sovieticii doreau extinderea comunismului, în vreme ce Statele Unite erau ataşate valorilor democratice. Se adăuga neîncrederea şi insatisfacţia privind colaborarea celor două state la sfârşitul războiului. Astfel, sovieticii reproşau americanilor secretul menţinut asupra bombei atomice, în vreme ce Statele Unite nu uitau atitudinea U.R.S.S. faţă de Japonia şi ezitările de a-i declara război.Cît şi interpretarea unilaterală şi abuzivă de către sovieticii a acordurilor de la Ialta. Sovietizarea Europei de Est, inclusiv a Poloniei şi Cehoslovaciei. Încercarea de a-şi extinde zona de acţiune în Germania. Pentru a se apăra, statele Europei Occidentale au semnat, la 4 aprilie 1949,N.A.T.O., împreună cu S.U.A. şi Canada În Est, U.R.S.S., Albania, Bulgaria, Cehoslovcia, Polonia, România şi Ungaria au semnat la 14 mai 1955 OTV, cu scopul declarat de a asigura securitatea ţărilor membre şi menţinerea păcii în Europa.