Istoriografia "problemei orientale" în sec.XIX-lea

Studii privind cunoaşterea SE Europei întâlnim deja la grecul Teofil Koredaleus (1563-1646). La sîrbii G.Brankovicz, Gov Raici, bulgarul- Paisie Hilandaraki, albanezul – Rudi şi turcul- Raşi, la cronicii români şi în special  la D. Cantemir (1673-1723), savant de reputaţie europeană. Oamenii de ştiinţă şi cultură balcanici încep o activitate metodică sistematică de cercetare odată cu înfiinţarea de societăţi ştiinţifice, de exep. Societatea Ştiinţifică din Zagreb 1836, care în majoritatea cazurilor se transforma în academii în cadrul universităţilor înfiinţate la Atena în 1837, la Iaşi 1860, la Belgrad 1863, la Bucureşti 1864 etc. Predarea şi formarea specialiştilor decurge paralel cu publicarea de studii privind perimetrul respectiv. In afara statelor balcanice istoria acestora a fost studiată şi în marele centre universitare europene ca: Londra, Paris,Viena, Berlin, deoarece Marile Puteri erau vital cointeresate de această zonă. Istoriografia românească a contribuit la studierea SE Europei prin lucrările lui B.P.Hasdeu (1907), A.Xenopol (1847- 1920), Ioan-Bogdan în 1909, însă o cercetare sistematică a început abia în 1913 prin înfiinţarea Institului de Studii SE europene patronat de Iorga Pârvan şi Murgovici, azi numit Institutul de francologie. D.Cantemir a fost primul care a descris pe baze ştiinţifice istoria Imp. Ott. cu mare diapazon asupra intregului SE Eur. Istoria Imp. Ott. a fost tradusă din limba latină în engleză. Pt 1 jum a sec 19 merită o atenţie deosebită lucrarea lui N.Kogălniceanu (1817- 1891) tipărită la Berlin in 1837, „L’Histoire de la Valahie”, lucrările naturalistului Frederich Dame, a istoricului Zamfir Arbore şi a fondatorului filologiei slavo-romine Ioan-Bogdan. Toate aceste lucrări au adus contribuţii la cunoaşterea şi adâncirea studiilor de balcanistică până-n1918. Serbia şi Muntenegru deşi recunoşteau suveranitatea otomană după pacea de la Adrianopol 1829 îşi organizau nuclee de cercetare şi publicau lucrări de istorie naţională de cercetare. Impulsul pt cercetare era stimulat la sârbi de centrul de la Novisac, aflat in Voevodina. Croaţia prin centrul de la Zagreb şi Slovenia – la Lubliana desfăşurau o activitate fructuoasă, fiind centre cu tradiţii culturale şi ştiinţifice. Bulgaria se impune prin centrul de la Sofia. Intelectualii albanezi au început să publice abia după 1912. In Balcani nu putem uita de studiile privind istoria modernă a Macedoniei, caci exista o populaţie eterogenă (macedonieni, albanezi, aromâni..) Tradiţionalul macedonian se baza pe 2 centre: Scope şi Salonik. In 1804 la Saraevo a fost deschis un centru de Balcanologie, iniţial particular iar după razboi – de stat. Istoricii iugoslavi înfiinţează la Belgrad in 1934 Institutul de Balcanistică.