26 февр. 2011 г.

Mişcările de eliberare naţională.

Mişcările de eliberare naţională se pot manifesta pe plan internaţional, în măsura în care ele sunt recunoscute de către satte, îşi pot asuma, în anumite condiţii (existenţa unui organ reprezentativ care să se manifeste în numele unei naţiuni şi a unui teritoriu naţional recunoscut, de regulă) unele obligaţii internaţionale sau li se pot recunoaşte anumite drepturi în baza principiului autodeterminării, pot fi parte la unele tratate multilaterale sau bilaterale care prezintă un interes legitim pentru ele şi pot angaja raporturi cu alte state sau cu unele organizaţii internaţionale. Calitatea lor de subiect de DI e consacrată prin: 1)art.1 din cele 2 Pacte Internaţionale cu privire la Drepturile Omului, adoptate în 1966 şi Charta ONU: „Toate popoarele au dreptul de a dispune de ele însele. În virtutea acestui drept, ele îşi determină liber statutul politic şi îşi asigură liber dezvoltarea economică, socială şi culturală”. Este asigurat de Dreptul de Autodeterminare a popoarelor. Determinantele unui „popor”: a) entitate socială clar determinată prin caracteristici proprii; b)legătură cu un teritoriu, chiar dacă poporul respectiv a fost înlăturat ilicit de pe acest teritoriu şi înlocuit artificial cu altă populaţie; c) un popor nu se confundă cu minorităţile etnice, religioase, lingvistice din cadrul unei naţiuni. CONDIŢIILE DE RECUNOAŞTERE a mişcărilor de eliberare naţională: 1) să-şi desfăşoare activitatea pe un teritoriu eliberat deja, 2)să deţină controlul efectiv în această zonă, prin intermediul unor organe de conducere proprii, 3) să demonstreze capacităţi de finisare constructivă a acestei lupte de eliberare, pe cale paşnică sau militară, după caz. DUPĂ RECUNOAŞTERE, aceste popoare obţin o serie de drepturi şi obligaţii: **de reprezentare diplomatică, activă şi pasivă, **populaţia intră sub incidenţa legilor războiului, după caz, **în cadrul ONU pot avea statut de observatori,în alte OI pot fi şi membri asociaţi. Ex: Organizaţia pt Eliberarea Palestinei (PLO).
Share:

0 коммент.:

Отправить комментарий

Общее·количество·просмотров·страницы

flag

free counters

top

Технологии Blogger.